IPJ Cluj Poliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani
IPJ Cluj:Poliția Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani
27 Mar, 2024 14:01
ZIUA de Constanta
993
Marime text
Nr. 209574/74 din 27 martie 2024
BULETIN DE PRESĂ
REȚINUT PENTRU INFRACȚIUNEA DE TENTATIVĂ LA FURT CALIFICAT
Ieri, 26 martie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au dispus reținerea unui bărbat de 39 de ani, din comuna Apahida, cercetat pentru comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.
În fapt, la data de 19 martie a.c., în jurul orei 00.30, bărbatul ar fi pătruns fără drept în curtea unui imobil situat în comuna Apahida, iar ulterior ar fi intrat în interiorul a două garaje neasigurate din respectiva locație, fără a sustrage bunuri.
De asemenea, bărbatul ar fi încercat să pătrundă și în imobil, însă ușa de acces era asigurată, în locuința aflându-se o vârstnică.
Din cercetările demarate de polițiști a rezultat faptul că în cursul aceleiași nopți, bărbatul ar fi verificat mai multe porți de acces în curți situate în acea zonă, precum și autoturisme aflate parcate pe stradă, toate fiind asigurate.
În urma investigațiilor demarate, polițiștii l-au identificat pe bărbat, cel în cauză aflându-se sub efectul măsurii preventive a controlului judiciar, dispusă într-o altă cauză penală.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței, în vederea dispunerii unei noi măsuri preventive.
Recomandări pentru prevenirea furturilor din locuințe/autovehicule:
- montaţi un interfon la intrarea în scară şi utilizaţi-l în mod corect pentru controlul accesului persoanelor în imobil;
- asiguraţi dotarea cu încuietori corespunzătoare a uşilor de la subsol, terase sau intrările suplimentare;
- asiguraţi-vă că dispozitivul de amortizare montat pe uşa de intrare asigură o închidere completă a acesteia;
- la intrările în holurile blocului şi pe paliere este nevoie de o bună iluminare;
- instalaţi un sistem de iluminare automat, cu detecţia mişcării şi un sistem de supraveghere video;
- montaţi un sistem de alarmă în locuinţa dumneavoastră;
- montaţi o încuietoare de înaltă siguranţă la uşa de acces în locuinţă;
- verificați temeinic dacă ușa de acces în locuință este încuiată!
De asemenea, puteţi monta un sistem de:
- supraveghere video în exterior, care să înregistreze orice activitate desfăşurată în curtea casei;
- protecţie perimetrală, ce avertizează asupra pătrunderii persoanelor străine în curtea dumneavoastră;
- iluminare cu senzori de mişcare.
- Nu lăsați bunuri de valoare în autovehicule;
- Când părăsiţi autoturismul, geamurile trebuie să fie întotdeauna închise complet;
- Atunci când părăsiţi autoturismul şi acţionaţi închiderea centralizată, asiguraţi-vă că portiera s-a închis.
**
REȚINUT PENTRU DE TÂLHĂRIE ȘI ÎNCĂLCAREA MĂSURILOR INSTITUITE PRIN ORDINUL DE PROTECȚIE.
La data de 25 martie a.c. polițiștii din cadrul Poliției municipiului Dej au emis ordonanță de reținere pe numele unui bărbat, de 63 de ani, din comuna Cășeiu, cercetat în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tâlhărie și încălcarea măsurilor instituite prin ordinul de protecție.
În fapt, s-a reținut că în data 25 martie a.c., acesta, în timp ce se afla pe un drum public din localitatea Cășeiu, și-ar fi abordat soția, deși avea obligația legală de a nu se apropia de aceasta la o distanță mai mică de 50 de metri, cerându-i să-i remită o sumă de bani provenită din ajutorul social revendicat de femeie.
Văzând că femeia refuză să-i înmâneze banii, bărbatul ar fi devenit violent, a îmbrâncit-o și i-a sustras portofelul în care se afla suma de 770 de lei.
Prejudiciul a fost recuperat de polițiștii în proporție de 75%.
Având în vedere probatoriului administrat în cauză și faptul că bărbatul nu a respectat măsurile impuse prin ordinul protecție emis de Judecătoria Dej în cursul lunii octombrie 2023, în data de 25 martie a.c. polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Facem precizarea că pentru faptele anterioare de încălcare a ordinului de protecție, bărbatul a fost cercetat de polițiști în cadrul altor dosare penale.
La data de 26 martie a.c. judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Dej a emis mandat de arestare prevenivă pentru 30 de zile pe numele acestuia.
**
DEPISTAT SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI LA VOLANUL UNUI AUTOTURISM
La data de 26 martie a.c., în jurul orei 20.15, efectivele din cadrul Poliției Locale au oprit un autoturism condus de un bărbat de 35 de ani, din comuna Florești, pe strada Calea Moților înspre zona centrală.
În fapt, la intersecția cu strada Petru Maior, conducătorul auto nu ar fi respectat semnificația indicatorului ʻʻAcces interzis’’, fapt pentru care a fost oprit.
Echipajul polițiștilor din cadrul Biroului Rutier Cluj-Napoca l-a testat cu aparatul etilotest, bărbatului rezultându-i o concentrație de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Totodată, în urma verificărilor efectuate s-a constatat că acesta avea dreptul de a conduce autovehicule suspendat.
Cercetările sunt continuate în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise și conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
**
La data de 26 martie a.c., în jurul orei 21.40, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Apahida, au oprit pentru verificări un bărbat de 46 de ani, din comuna Căianu, în timp ce se deplasa cu un autoturism în localitatea Cămărașu.
În urma verificărilor, polițiștii au constatat că acesta avea permisul de conducere reținut.
În cauză se efectuează cercetări privind săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul de către o persoană care are dreptul de conducere suspendat.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii