IPJ Cluj Trei bărbați, cercetați pentru comiterea de infracțiuni rutiere
IPJ Cluj:Trei bărbați, cercetați pentru comiterea de infracțiuni rutiere
31 Aug, 2023 15:06
ZIUA de Constanta
705
Marime text
Nr.847604/204 din 31 august 2023
BULETIN DE PRESĂ
REȚINUȚI PENTRU INFRACȚIUNI RUTIERE
La data de 30 august a.c., polițiștii clujeni au dispus reținerea a trei bărbați, cercetați pentru comiterea de infracțiuni rutiere. Doi dintre aceștia au fost ulterior arestați preventiv pentru 30 de zile.
Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca - Biroul Rutier au reținut pentru 24 de ore un bărbat de 50 de ani, din Cluj-Napoca, care la data de 30 august a.c., în jurul orei 15.00, a fost implicat într-un eveniment rutier produs pe strada Vulturului, soldat cu pagube materiale.
Polițiștii l-au testat pe acesta cu aparatul alcooltest, rezultând o concentrație de 1.14 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior testării, acesta a refuzat deplasarea la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice.
Au fost demarate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice, faptǎ prevǎzutǎ și pedepsită de Codul penal.
*
Polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Huedin au emis o ordonanță de reținere pe numele unui bărbat de 37 de ani, din Cluj-Napoca, care la data de 23 august a.c., în timp ce conducea un autoturism pe DN1 E60, pe raza localității Căpușu Mare fără să dețină permis de conducere, a fost implicat într-un eveniment rutier soldat cu rănirea a altor 7 persoane.
După producerea accidentului bărbatul a părăsit locul evenimentului rutier, fiind depistat ulterior de polițiști.
Cel în cauză este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și părăsirea locului accidentului.
În baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reținerea lui pentru 24 de ore. Ulterior, acesta a fost prezentat instanței de judecată și a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.
*
La data de 30 august a.c., polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Câmpia Turzii au dispus reținerea, pentru 24 de ore a unui bărbat de 30 de ani, care la data de 27 august a.c., a fost implicat într-un eveniment rutier din care au rezultat pagube materiale.
În fapt, deși acesta nu deținea permis de conducere, a condus un autoturism pe DJ 150, pe raza localității Viișoara.
Aflându-se sub influența alcoolului, acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns cu autoturismul într-o grădină, rezultând distrugerea mai multor culturi și pomi fructiferi, precum și avarierea gardului care împremuia proprietatea.
Testarea bărbatului cu aparatul etilotest a indicat o concentrație de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la o unitate medicală în vederea recoltării de probe biologice.
După expirarea măsurii reținerii, acesta a fost prezentat instanței de judecată, care a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii