IPJ Galați Buletin informativ - 06.08.2021
IPJ Galați: Buletin informativ - 06.08.2021
06 Aug, 2021 10:29
ZIUA de Constanta
988
Marime text
Nr. 893994 din 6 august 2021
La data de 5 august a.c., în jurul orei 15.00, pe strada Brăilei, din municipiul Galați, s-a produs un accident rutier în care au fost implicate patru autoturisme, unul dintre conducătorii auto părăsind locul faptei fără încuviințarea poliției.
Accidentul, care s-ar fi produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare în mers, s-a soldat cu rănirea unei minore, pasager într-unul dintre autoturisme.
După aproximativ două ore de la producerea accidentului, polițiștii au identificat persoana aflată la volanul autoturismului implicat în accident și care părăsise locul faptei.
Este vorba despre un bărbat, de 36 de ani, din comuna Cuca, în urma verificărilor stabilindu-se că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Mai mult, fiind testat alcoolscop, bărbatul a prezentat valoara de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cursul zilei de ieri, polițiștii au reținut persoana în cauză, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, cercetările urmând a fi continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă, conducere sub influența alcoolului, conducere fără permis și părăsirea locului accidentului.
DEPISTAT ȘI REȚINUT DUPĂP CE AR FI FUGIT DE LA LOCUL UNUI ACCIDENT

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii