Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
05:04 05 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Buletin informativ - 20.07.2021

ro

20 Jul, 2021 14:14 881 Marime text
Nr. 893981 din 20 iulie 2021

 
 
REȚINUȚI DUPĂ CE AU COMIS FAPTE PENALE
 
             La data de 18 iulie a.c., în jurul orei 13:36, poliția a fost sesizată, prin apel 112, despre faptul că în data de 17 iulie, un bărbat și-ar fi agresat fizic bunicul în aproprierea locuinței celui din urmă, în satul Brănești, comuna Vlădești, județul Galați.
             Polițiștii din cadrul Poliției Oraș Tg. Bujor - Secția 5 Poliție Rurală Rădești care s-au deplasat la fața locului, au stabilit faptul că în jurul orei 17:00, un bărbat în vârstă de 37 ani, din localitatea mai sus menționată, în urma unui conflict mai vechi, l-ar fi lovit cu pumnul în zona ochiului stâng pe bunicul său în vârstă de 86 ani.
             Datorită vârstei înaintate, dar și a faptului că bătrânul acuza dureri în zona capului, la fața locului a ajuns și un echipaj SMURD care i-a acordat îngrijiri medicale, însă acesta a refuzat să fie transportat la spital pentru investigații medicale suplimentare.
             Întrucât exista risc iminent pentru viața și integritatea corporală a bătrânului, a fost emis un ordin de protecție provizoriu față de bărbatul de 37 ani, prin care s-a interzis acestuia să se mai apropie de bunicului său, de locuință sau să-l mai contacteze în vreun fel și s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de Violență în familie.
             În cursul zilei de 19 iulie a.c., în urma probatoriului administrat în cauza de față, s-a luat măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore a bărbatului de 37 ani și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați, urmând ca în cursul zilei de 20 iulie, să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă în fața judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Tg. Bujor.
            
             De menționat este și faptul că cel reținut are antecedente penale pentru comiterea aceleași infracțiuni de Violență în familie în anul 2019 tot față de bunicul său. Acesta a fost condamnat printr-o sentință penală definitivă la plata sumei de 7200 lei amendă.
 
 
***
 
 
             La data de 19 iulie a.c., în jurul orei 21.30, polițiștii Biroului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în satul Cișmele, comuna Smârdan, județul Galați, în urma căruia au fost rănite două persoane.

             La fața locului, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr de 19 ani, din comuna Smârdan, a condus un autoturism în localitatea mai sus menționată, dinspre poligonul Smârdan către sat Mihail Kogălniceanu și ajungând în zona intersecției cu strada Ion Creangă, pierde controlul volanului iar autoturismul se răstoarnă în afara părții carosabile pe un teren de fotbal.
             În urma acestui accident a rezultat rănirea ușoară a doi tineri, cu vârsta de 18, respectiv 17 ani, ambii din sat Cișmele, ce se aflau ca pasageri în autoturism pe bancheta dreaptă față respectiv dreapta spate. Ambii au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale de specialitate, însă, adolescentul de 17 ani a rămas internat la Spitalul de Pediatrie Galați.
             După evenimentul rutier, conducătorul auto a părăsit locul producerii aciidentului, însă a fost depistat în scurt timp la adresa de domiciliu.
             Întrucât, la testarea alcoolscopică a rezultat o valoare ce depășește 0,40 g/l alcool pur în aerul expirat, valoare de la care fapta este considerată infracțiune, tânărul a fost condus la Clinic Județean de Urgență Sfântul Apostol Andrei, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
         
 
             De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că tânărul de 19 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar numerele montate pe mașină sunt atribuite unui alt autoturism.
             S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de Vătămare corporală din culpă, Părăsirea locului accidentului, Conducere a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere, Conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și Conducerea unui vehicul cu numere false.
             Față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pe bază de ordonanță pentru 24 de ore și a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Galați, urmând ca în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat cu propunere de arestare preventivă Parchetului de pe lângă Judecătoria Galați.

 
 
***
 
            
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii