Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
15:36 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați Buletin informativ - Evenimente rutiere

ro

10 Jun, 2021 15:46 987 Marime text
Nr. 893946 din 10 iunie 2021
 
 
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
 
             La data de 9 iunie a.c., în jurul orei 08.50, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată cu privire la producerea unui accident rutier, pe strada Gheorghe Petrașcu, din municipiul Tecuci, soldat cu rănirea unui pieton.
             Din primele verificări, a rezultat faptul că victima, o femeie, de 49 de ani, ar fi fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat, de 73 de ani, în timp ce traversa strada prin loc nemarcat. Aceasta a suferit leziuni, dar nu a necesitat internarea în spital.
             În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
***
 
             Un alt accident rutier, soldat cu rănirea a două persoane, s-a produs în aceeași zi, în municipiul Tecuci, pe strada 1 Decembrie 1018.
             În acesta au fost implicate un autoturism condus de o femeie, de 32 de ani, din municipiul Tecuci, și o autoutilitară condusă de un bărbat, de 38 de ani, din județul Vaslui, care, circulând din sensuri opuse, au intrat în coliziune.
             În urma impactului, conducătoarea auto și un bărbat, de 34 de ani, pasager în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital.
             Și în acest caz, a fost întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.
 
***
 
             La data de 9 iunie , în jurul orei 10.55, polițiștii Serviciului Rutier au fost sesizați, prin apelul unic de urgență 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe D.N. 24D, între localitățile Bălăbănești și Bursucani, în care a fost implicat un autoturism.

             La fața locului, polițiștii au constatat că o tânără, de 23 de ani, din municipiul Constanța, ar fi pierdut controlul direcției, în timp ce conducea autoturismul pe drumul mai sus menționat, părăsind carosabilul și intrând în impact cu un copac de pe partea dreaptă a sensului său de mers.
             Incidentul s-a soldat cu rănirea a două persoane, pasagere în autoturism, care nu au necesitat internarea în spital.
             Femeia aflată la volan a fost testată alcoolscopic, rezultatul fiind negativ, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
***
 
             La data de 9 iunie, în jurul orei 18.40, polițiștii Postului de Poliție Pechea, în timp ce se aflau în patrulare, pe o stradă din comuna Pechea, au observat un autoturism la volanul căruia se afla un bărbat, din localitate, despre care știau că nu posedă permis de conducere.
             Polițiștii au urmărit autoturismul condus de acesta, bărbatul oprind în dreptul unui imobil și coborând de la volan. El a fost testat alcooscopic, constatându-se că nu se afla sub influența alcoolului.
             În cauză a fost întocmit dosar penal, bărbatul fiind cercetat pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii