IPJ Galați Comunicat acțiune rutieră
IPJ Galați: Comunicat acțiune rutieră
13 Dec, 2021 13:49
ZIUA de Constanta
694
Marime text
Nr. 894131 din 13 decembrie 2021
ACȚIUNE A POLIȚIȘTILOR PENTRU CREȘTEREA GRADULUI DE DISCIPLINĂ RUTIERĂ
308 sancțiuni contravenționale au fost aplicate și 50 de permise de conducere au fost reținute de polițiștii rutieri și de ordine publică, în urma unei acțiuni pentru creșterea gradului de disciplină rutieră, care s-a desfășurat, în perioada 06 – 12 decembrie a.c., pe raza județului Galați.
În perioada 06 – 12 decembrie 2021, efectivele de poliție rutieră și ordine publică, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, au acționat, pe drumurile naționale și județene, pentru creșterea gradului de disciplină rutieră în rândul conducătorilor de autoturisme, în special pentru prevenirea și combaterea conducerii autoturismelor de persoane aflate sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive
În cadrul acţiunii au fost constatate 308 contravenţii, fiind aplicate tot atâtea sancțiuni contravenționale, în valoare de 150.000 de lei, pentru nerespectarea prevederilor O.U.G. 195/2002 republicată.
Polițiștii au reținut, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 50 de permise de conducere, dintre care 24 pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și 26 pentru alte abateri la regimul rutier, și au retras 21 de certificate de înmatriculare.
Totodată, au fost constatate 15 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 11 de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.
Exemple:
Un bărbat, de 60 de ani, a condus autoturismul, pe raza județului Galați, și fiind oprit în trafic și testat alcoolscop, a prezentat valoarea de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Un alt conducător auto, în vârstă de 60 de ani, a fost depistat la volanul unui autovehicul, pe raza județului Galați, având o concentrație alcoolică de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a refuzat să fie condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, astfel că, polițiștii au întocmit dosar penal și îl cercetează pentru refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.
Și în perioada următoare, polițiștii vor continua acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii