IPJ Galați Comunicat BCCO
IPJ Galați: Comunicat BCCO
18 Nov, 2021 16:06
ZIUA de Constanta
1612
Marime text
Nr. 894109 din 18 noiembrie 2021
CERCETAȚI PENTRU TRAFIC DE DROGURI DE RISC ȘI OPERAȚIUNI NEAUTORIZATE CU SUBSTANȚE PSIHOACTIVE
Ieri, 17 noiembrie, polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Galați și procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Galați, au efectuat 8 percheziții domiciliare, pe raza județului Galați, la locațiile folosite de 4 persoane bănuite de trafic de droguri de risc și efectuarea de operațiuni neautorizate cu substanțe psihoactive. Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore.
Din cercetări a reieșit că, în perioada ianuarie 2021 - prezent, persoanele bănuite de comiterea acestor infracțiuni ar fi comercializat, în județul Galați, droguri de risc și substanțe psihoactive.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite și ridicate droguri din categoria celor menționate mai sus, 5 telefoane mobile și un pistol cu aer comprimat.
Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, urmând a fi prezentați instanței, cu propunere de arestare preventivă. Față de alte două persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
La acțiune au participat luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii