Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:16 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați La volan fără permis de conducere

ro

18 Jan, 2024 12:28 521 Marime text
Nr. 44280 din 18 ianuarie 2024
 
                                                                  
EVENIMENT RUTIER
 
 
             În data de 17 ianuarie 2024, în jurul orei 21:00, polițiștii Serviciului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 25, în localitatea Ivești, județul Galați.
            Din cercetările efectuate la fața locului, aceștia au stabilit că o femeie, în vârstă de 32 ani, din municipiul Mediaș, județul Sibiu, în timp ce conducea autoturismul dinspre municipiul Galați către municipiul Tecuci, la km. 18+650 m al drumului menționat, a pierdut controlul direcției de mers părăsind partea carosabilă către stânga, a intrat în coliziune cu un stâlp din beton, autoturismul fiind apoi proiectat în gardurile a trei imobile, după care s-a oprit într-un copac.
            În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a conducătoarei auto și a pasagerei aflată pe scaunul din dreapta față a autoturismului.            
            La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 
***
 
PERSOANĂ REȚINUTĂ PENTRU CONDUCEREA UNUI VEHICUL FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE ȘI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE
 
          La data de 17 ianuarie 2024, polițiștii din cadrul Poliției Oraș Târgu Bujor, în timpul unui control efectuat în trafic, au depistat un bărbat, în vârstă de 38 ani, din municipiul Cluj-Napoca, în timp ce conducea un autoturism pe strada General Eremia Grigorescu, din orașul Târgu Bujor, județul Galați, fără a deține permis de conducere pentru nici o categorie de vehicule.
          Cu ocazia testării bărbatului cu aparatul etilotest, a rezultat valoarea de 0,43 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar ulterior acesta a fost condus la Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, unde i-au fost prelevate mostre biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
          În cauză, polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
          În aceeași zi, a fost luată măsura preventivă a reținerii conducătorului auto pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca în data de 18 ianuarie 2024 să fie înaintată propunerea dispunerii unei măsuri preventive de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.
 

***
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii