Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:54 20 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați La volan fără permis de conducere

ro

08 Apr, 2024 15:08 467 Marime text
Nr. 44363 din 8 aprilie 2024
 
 
                                                                                         
DEPISTAT LA VOLANUL UNUI VEHICUL NEÎNMATRICULAT ȘI FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE

 
         În data de 7 aprilie 2024, în jurul orei 15:35, polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cosmești au depistat pe raza satului Furcenii Vechi, comuna Cosmești, județul Galați, un bărbat în vârstă de 64 de ani, din aceeași localitate, în timp ce conducea un tractor agricol, pe D.J. 252, pe direcția dinspre localitatea Furcenii Vechi către Furcenii Noi.
          La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul și că tractorul agricol pe care-l conducea nu este înmatriculat sau înregistrat, motive pentru care polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de punerea în circulație sau conducerea unui vehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
 
                                                          ***
        
 
 
 
 
EVENIMENTE RUTIERE
 
         În data de 7 aprilie 2024, în jurul orelor 14:00, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 25, în interiorul localității Independența din județul Galați, soldat cu rănirea unui persoane de sex masculin.

         Polițiștii au stabilit că o autoutilitară condusă de un tânăr de 26 de ani, din municipiul Brăila, în timp ce se deplasa din direcția municipiului Galați către municipiul Tecuci, în dreptul kilometrului 52+450m, ar fi surprins și accidentat un bărbat de 34 de ani, din comuna Independența, care s-ar fi angajat în traversarea DN 25, în calitate de pieton, prin loc nepermis și fără să se asigure. Acesta din urmă a fost preluat de echipajul medical și transportat la Spitalul Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, în vederea acordării de îngrijiri medicale și recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei din sânge.
         Conducătorul auto a fost testat cu dispozitivele din dotarea poliției rutiere, rezultatele fiind negative, în ceea ce privește consumul de alcool și substanțe interzise.
Polițiștii continuă cercetările în cadrul unui dosar penal deschis pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs accidentul.
 
                                                                ***
 
         În data de 5 aprilie 2024, în jurul orei 12:55, un autoturism condus de către o femeie de 55 de ani, din municipiul Galați, pe DN 24D, în afara localității Bursucani din județul Galați, din direcția municipiului Bârlad către municipiul Galați, în timpul efectuării manevrei de depășire a unui atelaj hipo, ar fi intrat în coliziune față-spate cu acesta, rezultând avarierea autoturismului, a atelajului hipo și rănirea conducătorului acestuia.
         În urma testării femeii cu aparatul etilotest, rezultatul a fost negativ, iar în cazul conducătorului atelajului hipo, un bărbat în vârstă de 50 de ani, din sat Ghindești, comuna Drăgușeni, județul Galați, a rezultat valoarea de 0,11 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ambii au fost conduși la Spitalul Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați, în vederea recoltării de probe biologice și acordării de îngrijiri medicale bărbatului rănit.
         Și în această situație, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
 

                                                          ***
 
DEPISTAȚI LA VOLAN FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE SAU SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
 
 
         Și în weekendul care tocmai a trecut, polițiștii gălățeni au depistat patru bărbați în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau fără a deține permis de conducere.
 
         Primul dintre aceștia, un bărbat de 67 de ani, din municipiul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 4 Poliție Galați pe strada Henri Coandă, din orașul de domiciliu, la data de 5 aprilie 2024, în jurul orei 09:50. La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel aflat la volan figurează cu permisul de conducere reținut pentru alte abateri anterioare la regimul circulației rutiere.
 
         Al doilea bărbat, în vârstă de 46 de ani, din comuna Drăgușeni, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Rădești pe DJ 251A, în interiorul satului Fundeanu, comuna Drăgușeni, județul Galați, la data de 6 aprilie, în jurul orei 07:15. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
         Cel de-al treilea, de 36 de ani, din comuna Tulucești, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Galați pe strada Bradului, din localitatea de domiciliu, la aceeași dată menționată anterior, în jurul orei 19:37. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 0,77 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
         Cel de-al patrulea bărbat, de 41 de ani, din municipiul Galați a fost depistat de polițiști din cadrul Biroului Rutier Galați pe bulevardul George Coșbuc, din localitatea de domiciliu, în cursul nopții de 06/07 aprilie 2024, în jurul orei 04:24. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
          În toate cazurile persoanele au fost conduse la unități spitalicești unde le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei și au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar în primul caz pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
                                                             ***
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii