IPJ Galați La volan fără permis de conducere
IPJ Galați:La volan fără permis de conducere
12 Apr, 2024 14:00
ZIUA de Constanta
479
Marime text
Nr. 44367 din 12 aprilie 2024
DEPISTAȚI LA VOLAN FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE
În data de 11 aprilie 2024, polițiștii gălățeni au depistat mai multe persoane în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice, fără a deține permis de conducere, astfel:
- Un bărbat, de 55 de ani, din municipiul Galați, a fost observat de polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Galați în timp se deplasa dinspre strada Mihai Eminescu către strada Tecuci din aceeași localitate, iar la intersecția cu aceasta din urmă, nu ar fi respectat semnificația indicatorului rutier “obligatoriu la dreapta”, continuându-și deplasarea înainte, pe strada Pieții.
În urma verificării permisului de conducere prezentat polițiștilor, aceștia au stabilit că documentul nu prezenta elementele de siguranță prevăzute de legislația în vigoare și că bărbatul are permisul de conducere reținut pentru săvârșirea infracțiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
- Un bărbat, tot în vârstă de 55 de ani, din sat Moscu, oraș Târgu Bujor, a fost depistat de polițiștii din cadrul Poliției Oraș Târgu Bujor, în jurul orei 10:55, pe DJ 242B, în interiorul localității de domiciliu, în timp ce conducea un ansamblu compus dintr-un tractor și remorcă, fără a deține permis de conducere.
- În jurul orelor 12:30, polițiștii Biroului Rutier Galați au depistat un tânăr de 24 de ani, din municipiul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe strada Frunzei, din aceeași localitate, având exercitarea dreptului de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat;
- În jurul orelor 16:40, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești au depistat pe DN 25A, pe raza comunei Liești din județul Galați, un autoturism ce se deplasa din direcția localității Liești către localitatea Fundeni, condus de către un bărbat în vârstă de 39 de ani, din localitatea Liești. În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că bărbatul are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice suspendat, într-o altă cauză penală, în care sunt efectuate cercetări cu privire la infracțiuni săvârșite la regimul rutier.
De asemenea, rezultatul testării bărbatului cu aparatul etilotest a fost de 0,05 mg/l alcool pur în aerul expirat.
- În jurul orelor 19:00, polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Galați au depistat pe strada Stadionului din municipiul Galați, un tânăr de 22 de ani, în timp ce conducea o autoutilitară, fără a deține permis de conducere.
În toate cazurile, au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, iar în prima situație, cercetările sunt continuate și sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals.
***
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii