Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:51 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IPJ Galați La volan sub influența alcoolului

ro

05 Apr, 2024 13:26 550 Marime text
Nr. 44362 din 5 aprilie 2024
 
REȚINUT DE POLIȚIȘTI PENTRU FURT CALIFICAT
 
         În cursul zilei de ieri, 4 aprilie 2024, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan, sub coordonarea prim procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, au pus în executare trei mandate de percheziție domiciliară pe raza comunei Măstăcani, din județul Galați, la locuințele a doi bărbați cu vârstele de 34, respectiv 65 de ani și la o fermă care aparține acestora, aflată în extravilanul localității de domiciliu, într-o cauză penală privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
         Din cercetările efectuate a reieșit că bărbatul, de 34 de ani împreună cu un tânăr, de 20 de ani, în noaptea de 20/21.02.2024, ar fi pătruns prin escaladarea unui gard în perimetrul unei ferme apicole aflată în extravilanul comunei Rediu, din județul Galați de unde ar fi sustras aproximativ 300 de țevi metalice, cu diametrul de 2/4 cm și lungimea de 6 metri, mai multe scule mecanice de la un camion și un cric auto. Valoarea prejudiciului a fost estimată la 10000 de lei.
         Bărbatul, de 34 de ani, a fost depistat la adresa de domiciliu, iar cu ocazia percheziției domiciliare au fost găsite o parte din bunurile susceptibile a fi sustrase. Persoana a fost condusă la unitatea de poliție, în vederea audierii, iar bunurile au fost ridicate, pentru cercetări.
         După administrarea materialului probator în cauza penală, polițiștii au luat măsura reținerii față de această persoană pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de astăzi, 5 aprilie 2024, să fie prezentată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor, pentru dispunerea unei măsuri preventive.
         Cercetările sunt continuate de polițiști, în vederea depistării persoanei, de 20 de ani, probării activității infracționale a celor doi și luării măsurilor legale care se impun.
         ***
 
DEPISTAȚI LA VOLAN FĂRĂ PERMIS DE CONDUCERE, SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI SAU A ALTOR SUBSTANȚE
 
 
         În ultimele 24 de ore, polițiștii gălățeni au depistat patru persoane în timp ce conduceau autovehicule pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice, a substanțelor psihoactive sau fără a deține permis de conducere.
 
         Prima dintre acestea, un bărbat, de 71 de ani, din satul Ciureștii Noi, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Galați pe DN 24D, având direcția de deplasare către municipiul Galați, la data de 4 aprilie 2024, în jurul orei 10:35. La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, iar în urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că cel aflat la volan nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul.
 
         Cea de-a doua persoană, un bărbat, în vârstă de 33 de ani, din comuna Independența, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Liești pe strada Al. I. Cuza, din localitatea de domiciliu, la aceeași dată, în jurul orei 18:51. Aparatul etilotest a indicat valoarea de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 
         A treia persoană, un bărbat, de 32 de ani, din comuna Suhurlui, județul Galați, a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan pe strada Școlii, din localitatea de domiciliu, la aceeași dată, în jurul orei 19:35. Valoarea indicată la testarea alcoolscop a fost de 1,22 mg/l alcool pur în aerul expirat.
 
         Cea de-a patra persoană, un bărbat, de 27 de ani, din municipiul Galați a fost depistat de polițiști din cadrul Secției 3 Poliție pe strada Costache Conachi, din localitatea de domiciliu, tot la aceeași dată, în jurul orei 22:30, sub influența substanțelor psihoactive.
        
         În toate cazurile persoanele au fost conduse la unități spitalicești unde le-au fost recoltate mostre biologice de sânge, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei, precum și pentru stabilirea cu exactitate a consumului unor substanțe interzise și au fost întocmite dosare penale pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar în primul caz pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
 
***
        
        
 

        
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii