IPJ Ialomița Buletin de presă - 28.01.2022
IPJ Ialomița: Buletin de presă - 28.01.2022
28 Jan, 2022 11:32
ZIUA de Constanta
836
Marime text
Nr. 53099 din 28 Ianuarie 2022
BULETIN DE PRESĂ
Acțiune pe linie de piscicultură și silvicultură
În ziua de 27 ianuarie a.c., între orele 06.00 - 10.00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Fetești, împreună cu polițiștii din cadrul secțiilor de poliție rurală au desfășurat activități pe raza municipiului Fetești și comunelor arondate, pentru prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul silviculturii și pisciculturii, dar și pentru verificarea legalității efectuării transportului de persoane.
În cadrul acțiunii, polițiștii au urmărit combaterea faptelor de braconaj piscicol, a transportului, colectării și comercializării ilegale a produselor rezultate din activitățile ilegale de pescuit.
De asemenea, activitățile au vizat și verificarea legalității transportului, depozitării, prelucrării și comercializării materialului lemnos, precum și combaterea tăierilor fără drept și sustragerilor de arbori.
Pe timpul desfășurării activităților, pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 23 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 3480 de lei, ca urmare a încălcării normelor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19 și OUG 97/2005, privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români.
Au fost reținute 2 permise de conducere și retrase 2 certificate de înmatriculare, legitimate peste 50 de persoane, oprite și verificate 40 de autovehicule, și constatată 1 infracțiune în flagrant.
Totodată, au fost verificate 3 societăți comerciale și amenajări piscicole, fiind efectuat și un control pe fluviul Dunărea.
Activitățile preventive ale polițiștilor vor continua, în vederea prevenirii și combaterii ilegalităților în domeniul silviculturii și pisciculturii.
●
Depistat în trafic cu polița de asigurare falsă
Seara trecută, în jurul orei 22:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Urziceni au oprit, pentru control, un autoturism care se deplasa pe Calea București din municipiul Urziceni.
La volanul autoturismului a fost identificat un bărbat, în vârstă de 26 ani, din municipiul Urziceni, ce a prezentat polițiștilor o poliță de asigurare susceptibilă a fi falsă.
În urma verificărilor efectuate, a reieșit că pentru autovehiculul în cauză cât și pentru seria de șasiu a acestuia, nu figurează nici o poliță RCA validă.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „fals în înscrisuri sub semnătură privată” și „uz de fals”.
●
Sesiuni de informare și prevenire a nonviolenței în școli
La data de 27 ianuarie a.c. în cadrul Campaniei de prevenire a agresiunii sexuale asupra minorilor „ATINGERI NEDORITE„ și pentru marcarea Ziua Internațională a Nonviolenței în Școală, polițiștii de prevenire din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității, în colaborare cu reprezentanții Direcției de Educație, Cultură și Tineret Slobozia au desfășurat activități informativ – preventive la 3 unități de învățământ de pe raza municipiului Slobozia.
În cadrul sesiunilor de informare au fost prezentate aspecte legate de siguranța elevilor în mediul online, cyberbullying precum și resursele pe care le au la dispoziție, atât pentru a se informa, cât și pentru a primi consiliere specializată, referitor la agresiunile sexuale asupra minorilor.
De asemenea, au fost purtate discuții despre violență versus nonviolență în școală, care au constat în întrebări și răspunsuri, precum și promovarea sintagmei „Nonviolența este arma celor puternici!”
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii