IPJ Ialomița Comunicat de presă - 02.09.2022
IPJ Ialomița: Comunicat de presă - 02.09.2022
02 Sep, 2022 14:04
ZIUA de Constanta
881
Marime text
Nr. 54323 din 02 Septembrie 2022
ÎNCEPUTUL ANULUI ȘCOLAR, ÎN SIGURANȚĂ
Poliția Română a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele.
Astfel, pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, polițiștii de la rutieră derulează activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.
În perioada 30 august – 2 septembrie 2022, aceste autovehicule sunt reinventariate, iar polițiștii rutieri vor instrui/reinstrui conducătorii lor cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului.
Totodată, vor fi instruiți și coordonatorii activității acestor autovehicule cu privire la respectarea destinației pentru care au fost repartizate. Reamintim că, în afara scopului expres pentru care au fost distribuite, respectiv transportul elevilor la și de la unitatea de învățământ, acestea pot transporta elevi și profesori însoțitori la activități culturale și educative extracurriculare (festivaluri, cursuri școlare, excursii, tabere de creație, etc.), nefiind permisă folosirea în alte scopuri.
De asemenea, se verifică existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere transversale destinate traversării pietonilor și corelarea semnalizării rutiere verticale cu cea orizontală, iar, după caz, se va verifica existența și starea covoarelor antiderapante, de culoare roșie, cu inscripția „ȘCOALA”, precum și a limitatoarelor de viteză realizate/amplasate înaintea marcajului rutier transversal destinat traversării pietonilor.
Deficiențele constatate vor fi adresate administratorului drumului public, prin care se va solicita remedierea de îndată a acestora.
În perioada 5 – 9 septembrie 2022, vor fi efectuate controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului, inclusiv prin testarea alcoolscop, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.
De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți zona unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere.
Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.
Anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori. În vederea protejării acestora, este necesară implementarea unei campanii naționale adresate adulților care îi supraveghează, pentru a conlucra în informarea și pregătirea adecvată a copiilor.
Perioada de implementare a campaniei este 29 august – 11 septembrie 2022.
Campania are ca scop creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.
Nu uitați:
•Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;
•Spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el;
•Discutați permanent cu copilul și asigura-ți-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;
•Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line;
Vă dorim un an școlar cu realizări, în siguranță!
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii