IPJ Ialomița Comunicat de presă -10.12.2021
IPJ Ialomița: Comunicat de presă -10.12.2021
10 Dec, 2021 13:39
ZIUA de Constanta
895
Marime text
Nr. 110646 din 10 Decembrie 2021
RAZIE ÎN MUNICIPIUL SLOBOZIA
Forțe de ordine ale poliției și jandarmeriei au acționat în cursul zilei de ieri pe raza municipiului Slobozia, pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid19 și diminuarea riscului de producere a accidentelor rutiere. Au fost aplicate 75 de contravenții și verificate peste 200 de autovehicule.
La data de 9 decembrie a.c., 47 de polițiști din structurile de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale, cu sprijinul luptătorilor de acțiuni speciale și al jandarmilor ialomițeni au desfășurat o acțiune de menținere a climatului de ordine publică pe raza municipiului Slobozia, precum și de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii 55/2020.
În cadrul acțiunii polițiștii au acționat în filtre rutiere, precum și în zonele unde se produc aglomerări de persoane, în piețe, târguri, centre comerciale și terase.
De asemenea, au fost efectuate controale la 48 de societăți comerciale cu puncte de lucru în municipiul Slobozia, acțiunile fiind orientate pe latura preventivă/informativă, pentru conștientizarea cetățenilor cu privire la riscul la care se expun dacă nu sunt respectate măsurile de protecție sanitară și de distanțare pfizică.
Pe parcursul activităților desfășurate au fost legitimate 293 de persoane și controlate peste 214 autovehicule, în special transportul în comun de persoane.
Pentru neregulile constatate au fost aplicate în total 75 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 13.335 de lei, atât pentru încălcarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cât și pentru încălcarea normelor rutiere, iar ca măsuri complementare au fost reținute 3 permise de conducere.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii