IPJ Iași Buletin de presă - 11.07.2022
IPJ Iași:Buletin de presă - 11.07.2022
11 Jul, 2022 14:32
ZIUA de Constanta
482
Marime text
Nr. 110.500 din 11 iulie 2022
BULETIN DE PRESĂ 11.07.2022
ACŢIUNI ALE POLIŢIEI IEŞENE PENTRU SIGURANŢA CETĂŢENILOR
În data de 10 iulie a.c., poliţiştii ieşeni au intervenit la peste 120 de evenimente, majoritatea sesizate prin 112.
Au fost aplicate peste 300 de sancţiuni contravenţionale, iar în urma acţiunilor şi intervenţiilor efectuate au fost sesizate peste 25 de infracţiuni.
Ieri, poliţiştii au acţionat, la nivelul judeţului Iaşi, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice.
Au fost organizate 6 acţiuni şi s-a intervenit la 121 de evenimente, dintre care 79 au fost sesizate prin 112.
În urma activităţilor au fost sesizate 26 de infracţiuni.
Totodată, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 310 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 150.570 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Ieşene.
Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie.
Au fost reţinute, în vederea suspendării dreptului de a conduce, 31 de permise de conducere și au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.
TREI TINERI BĂNUIȚI DE TÂLHĂRIE, REȚINUȚI DE POLIȚIȘTI
Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au identificat trei tineri, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Din investigațiile efectuate până în prezent, s-a constatat faptul că, la data de 08 iulie a.c., aceștia ar fi sustras, prin folosire de acte de violență, unui bărbat, telefonul mobil și 100 de lei, în timp ce se aflau pe raza mun. Iași.
De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că, în noaptea de 07/08 iulie.a.c., doi dintre tineri, purtând cagule, ar fi încercat să forțeze ușa de acces a unei case de amanet, din mun. Iași.
În baza probatoriului administrat în cauză, cei trei tineri au fost reţinuți de poliţişti, pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Iaşi.
La data de 11 iulie a.c., aceștia vor fi prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de lângă Judecătoria Iași.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acțiuni Speciale Iași și Secției nr. 3 Poliție Iași.
Cercetările sunt continuate.
DEPISTAT CONDUCÂND UN AUTOTURISM, FIIND SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI
La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii Secției nr. 9 Poliție Rurală Hîrlău au oprit pentru control, pe raza comunei Cotnari, un auto condus de un bărbat 54 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

La data de 10 iulie a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Secției nr. 8 Poliție Rurală Lețcani au oprit pentru control, pe raza comunei Dumești, un tractor condus de un bărbat 39 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 1,18 mg/l alcool pur în aerul expirat.

De asemenea, din verificări a rezultat faptul că acesta nu ar deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și conducerea unui auto fără permis de conducere.

La data de 11 iulie a.c., în jurul orei 01.00, polițiștii Poliției Orașului Podu Iloaiei au oprit pentru control, pe raza localității Podu Iloaiei, un auto condus de un tânăr, de 25 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii