IPJ Sibiu Bărbat monitorizat electronic, cercetat penal pentru violență în familie
IPJ Sibiu:Bărbat monitorizat electronic, cercetat penal pentru violență în familie
23 May, 2024 12:59
ZIUA de Constanta
478
Marime text
Nr. 107 din 23 mai 2024
BULETIN DE PRESĂ
Bărbat monitorizat electronic, cercetat penal pentru violență în familie

La data de 22 mai a.c., în jurul orei 22.00, polițiștii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliției Municipiului Sibiu au fost solicitați să intervină pentru aplanarea unui conflict între doi soți, în municipiul Sibiu.
La locul incidentului polițiștii au constatat că, pe fondul consumului de alcool, un bărbat în vârstă de 37 de ani i-ar fi amenințat cu moartea pe soția sa și cei doi copii minori.
În urma evaluării efectuate privind riscurile la adresa integrității fizice a femeii și a celor doi copii polițiștii au emis un ordin de protecție provizoriu, printre obligațiile impuse bărbatului numărându-se și aceea de a nu se apropia de femeie și copii la o distanță mai mică de 100 de metri.
Pentru urmărirea modului de respectare a măsurilor dispuse, bărbatului i s-a montat un dispozitiv de monitorizare electronică.
În cauză, la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, se efectuează cercetări într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de violență în familie.
Bărbat reținut, cercetat penal pentru conducere fără permis și lovire sau alte violențe
La data de 22 mai a.c., polițiștii din cadrul Poliției Orașului Dumbrăveni au reținut un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Hoghilag, cercetat penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără permis în formă continuată, respectiv lovire sau alte violențe în formă continuată.
În fapt, în cursul lunii mai, bărbatul a fost depistat de două ori în timp ce conducea un autoturism fără a deține acest drept.
Totodată, în aceeași perioadă, l-ar fi agresat fizic în mod repetat pe un alt localnic, pe fondul unor neînțelegeri mai vechi.
În baza probatoriului administrat în cauză, polițiștii au luat măsura reținerii bărbatului pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate la nivelul Poliției Orașului Dumbrăveni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaș.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii