IPJ Tulcea - Comunicat de presă - Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit dosar de cercetare penală privind ariile protejate
IPJ Tulcea - Comunicat de presă - Polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit dosar
15 Jun, 2021 12:44
ZIUA de Constanta
968
Marime text
Nr. 184889 din 15 iunie 2021
Având în vedere imaginile apărute pe mai multe site-uri de socializare din mediul online, în care o ambarcațiune naviga pe apele teritoriale în apropierea unor specii protejate de păsări, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Tulcea s-au sesizat cu privire la aspectele identificate.
În acest sens,polițiștii din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor au întocmit dosar de cercetare penală privind ariile protejate , conservarea habitatelor naturale și a faunei salbatice, conform OUG 57/2007.
În cauză se efectuează cercetări în vederea stabilirii existenței/inexistenței vreunei fapte de natură penală/contravențională, urmând ca în funcție de aspectele constatate, lucrarea să fie înaintată Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, pentru atribuirea numărului unic și continuarea cercetărilor.
COMUNICAT DE PRESĂ

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii