IPJ Vaslui Acțiuni derulate de serviciul de investigare a criminalităţii economice Vaslui
IPJ Vaslui: Acțiuni derulate de serviciul de investigare a criminalităţii economice Vaslui
11 Sep, 2023 16:02
ZIUA de Constanta
705
Marime text
Mult succes în noul an școlar
Ca în fiecare an, Poliția Română a luat toate măsurile necesare pentru un început de an școlar în liniște și siguranță, fiind efectuate verificări înainte de startul cursurilor, dar și stabilite priorități de acțiune după ce elevii vor începe efectiv orele.
Astfel, pentru asigurarea climatului de siguranţă publică, în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, polițiștii de la rutieră derulează activităţi educativ-preventive şi de verificare a autovehiculelor special destinate transportului de elevi.
În perioada premergătoare începutului de an școlar 2023-2024, aceste autovehicule au fost reinventariate, iar polițiștii rutieri și de ordine publică au instruit/reinstruit conducătorii acestora cu privire la conduita preventivă pe timpul efectuării transportului elevilor. Reamintim că, în afara scopului expres pentru care au fost distribuite, respectiv transportul elevilor la și de la unitatea de învățământ, aceste autovehicule pot transporta elevi și profesori însoțitori la activități culturale și educative extracurriculare (festivaluri, cursuri școlare, excursii, tabere de creație, etc.), nefiind permisă folosirea în alte scopuri.
De asemenea, au fost verificate existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, starea marcajelor rutiere transversale destinate traversării pietonilor și corelarea semnalizării rutiere verticale cu cea orizontală, iar, după caz, existența și starea covoarelor antiderapante, de culoare roșie, cu inscripția „ȘCOALA”, precum și a limitatoarelor de viteză realizate/amplasate înaintea marcajului rutier transversal destinat traversării pietonilor. Deficiențele constatate suntr adresate administratorului drumului public, prin care se va solicita remedierea de îndată a acestora.
Odată cu începerea noului an școlar, vor fi efectuate controale în trafic, care vor viza verificarea stării psihofizice a conducătorului autovehiculului, inclusiv prin testarea alcoolscop, utilizării centurilor de siguranță și respectării normelor rutiere și a legalității transporturilor.
De asemenea, polițiștii rutieri vor fi prezenți în zona unităţilor de învăţământ, amplasate în zone intens circulate, pentru asigurarea fluenței și a siguranței rutiere.
Anul acesta, Direcția Siguranță Școlară, cu sprijinul Institutului de Cercetare și Prevenirea Criminalității și Direcției de Ordine Publică, derulează activități pentru reducerea violenței fizice și psihologice în unitățile de învățământ preuniversitar.
Fiecare unitate teritorială de poliție a elaborat analiza infracționalității sesizate în incinta și zona adiacentă a unităților de învățământ din zona de competență, în vederea identificării acelora în care s-au înregistrat cele mai multe evenimente comise cu violență.
La nivel național, polițiștii vor continua activitățile informativ-preventive, ședințele de instruire cu cadrele didactice care îndeplinesc atribuțiile de profesor diriginte, instruirile membrilor Comisiilor pentru acțiune antibullying pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu, adaptând structura folosită la propriile proiecte, programe sau campanii.
Începerea anului școlar reprezintă un moment important, de adaptare, pentru fiecare copil, de socializare și de stabilire a unor reguli de comportament care să le confere siguranță, fie că sunt în deplasare, în spațiul public, la domiciliu sau în spațiul online.
Anul acesta, una dintre prioritățile Poliției Române în domeniul prevenirii criminalității este prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori. În vederea protejării acestora, este necesară implementarea unei campanii naționale adresate adulților care îi supraveghează, pentru a conlucra în informarea și pregătirea adecvată a copiilor. Campania are ca scop creșterea gradului de siguranță a minorilor, prin conștientizarea părinților cu privire la potențialele pericole și situațiile vulnerabile la care pot fi expuși copiii acasă, pe stradă și în mediul online, atunci când nu sunt supravegheați de adulți.
Nu uitați:
•Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;
•Spuneți-i la cine să apeleze când se ivește o problemă și stabiliți o persoană care să-l supravegheze atunci când nu sunteți lângă el;
•Discutați permanent cu copilul și asigurați-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;
•Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line;
• Pentru protejarea copiilor noștri este esențială buna funcționare a triunghiului familie, profesori, autorități;
Din partea Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, aveți, ca de fiecare dată, tot sprijinul!
Vă dorim un an școlar cu realizări, în siguranță!

Zilele trecute, polițiștii de investigare a criminalităţii economice, din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, au desfășurat activități pe linia prevenirii, descoperirii și combaterii activităților ilicite în domeniul proprietății intelectuale și evaziunii fiscale.
În perioada 8 - 10 septembrie 2023, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, au efectuat controale la agenții economici de pe raza municipiului Vaslui, municipiului Bârlad, orașului Negrești și a comunelor arondate, pe linia prevenirii, descoperirii și combaterii activităților ilicite în domeniul proprietății intelectuale și evaziunii fiscale.
Cu ocazia activităților desfășurate, a fost constatată săvârșirea a 9 infracțiuni, 3 dintre acestea prevăzute de Legea 84/1998 privind punerea în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice ori similare, 5 infracțiuni prevăzute de Codul Penal privind falsul în declarații și 1 infracțiune prevăzută de Codul Fiscal privind eliberarea pentru consum a produselor energetice prevăzute de art. 355 alin 3, lit g) sau asimilate acestora din punctul de vedere al nivelului accizelor, nemarcate și necolorate sau marcate și colorate necorespunzător.
Cu ocazia activităților desfășurate, au fost verificați 133 de agenți economici, fiind aplicate 72 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 202.000 lei.
Dintre acestea, 45 au fost aplicate pentru abateri prevăzute şi sancţionate de O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, 2 sancțiuni pentru abateri prevăzute și sancționate de Legii 349/2002 privind prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun, 1 sancțiune pentru abateri prevăzute și sancționate de Legea 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe, 23 sancțiuni prevăzute și sancționate de O.G. 99 din 2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață și 1 sancțiune pentru abateri prevăzute şi sancţionate de Legea 103/1992 privind dreptul exclusiv al cultelor religioase pentru producerea obiectelor de cult.
Totodată, au fost confiscați peste 12.800 de lei și indisponibilizate bunuri în valoare de peste 28.400 de lei.
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Vaslui vor continua desfășurarea de acțiuni specifice pe raza întregului județ, în vederea prevenirii și combaterii activităților ilicite și încălcării legislației, în toate domeniile date în competență, în scopul asigurării unui climat optim de ordine, liniște, siguranță și legalitate a mediului de afaceri, cu preponderență în locurile și mediile semnalate cu risc ridicat de comitere a faptelor de evaziune fiscală.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii