Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
12:03 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Argeș - Incendii

ro

25 Apr, 2024 11:07 453 Marime text

 

BULETIN INFORMATIV

 
         În perioada 24.04.2024, ora 08:00 – 25.04.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 49 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
 
          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
          (ora 09:14) Două echipaje de pompieri de la Secția Costești au intervenit în comuna Buzoești, la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme. Paramedicii SMURD au evaluat o persoană de sex masculin, în vârstă de 22 de ani, care prezenta atac de panică. În urma monitorizării, nu a fost necesar transportul la spital. Pompierii au asigurat măsuri specifice se prevenire ale incendiilor.
 
          (ora 12:24) Colegii noștri de la Detașamentul de Pompieri Câmpulung au acționat în municipiu cu două echipaje pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire ale incendiilor și ajutor medical, la nevoie, în cazul unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme. Paramedicii SMURD au acordat îngrijiri medicale unei persoane de sex masculin, în vârstă de 58 de ani, care acuza dureri în zona toracelui. În urma evaluării, victima a refuzat transportul la spital.
 
          (ora 16:58) Pompierii de la Punctul de Lucru Aninoasa au fost solicitați să intervină la un accident rutier produs în comuna Aninoasa, în care un autoturism a părăsit carosabilul și a lovit un gard. În urma producerii evenimentului au rezultat două victime care au fost asistate și transportate la spital de către un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Argeș (SAJ). La locul solicitării, pompierii au asigurat măsuri specifice de prevenire ale incendiilor.
 
          (ora 19:27) O autospecială de pompieri de la Detașamentul Mioveni, alături de un echipaj SAJ, au intervenit în comuna Bălilești în cazul unui eveniment rutier în care au fost implicate două autoturisme și un autocamion. Echipajul medical a preluat o persoană de sex masculin care avea nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsuri specifice pentru a preîntâmpina producerea altor situații de urgență.
 
          De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 40 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   
 
          În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.

 
         Nu uitați!
         Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro. 
         Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii