Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
07:46 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Argeș - Incendii

ro

16 May, 2024 13:33 450 Marime text

BULETIN INFORMATIV

 
         În perioada 15.05.2024, ora 08:00 – 16.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 34 de misiuni pe teritoriul județului, iar cele mai semnificative dintre acestea au fost următoarele:
 
         INCENDII:
 
         (ora 16:46) Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat au intervenit în municipiul Pitești, strada Calea Câmpulung, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la o locuință. Forțele de intervenție, ajunse la locul solicitării, au constatat că incendiul se manifesta într-o încăpere, pe o suprafață de aproximativ 15 mp și prezenta pericol de propagare la întreaga casă. În urma evenimentului au ars elemente de mobilier, două ferestre din PVC și o ușă. Paramedicii SMURD au asistat o victimă de sex masculin, în vârstă de 90 de ani, care prezenta arsuri la nivelul feței și membrele superioare. După ce i s-a acordat primul ajutor calificat, persoana a fost transportată la spital.
 
          INTERVENŢII SMURD ȘI ALTE MISIUNI:
        
          În perioada supusă analizei, colegii noștri au fost solicitați să intervină la trei evenimente rutiere în care au fost implicate cinci vehicule, pompierii asigurând măsurile specifice de prevenire ale incendiilor, iar echipaje SMURD și cele din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean Argeș au asigurat asistența medicală. În urma acestora, au rezultat trei victime, care au fost evaluate medical la fața locului și, ulterior, transportate la spital.
        
          De asemenea, echipajele SMURD au intervenit în teritoriu în 28 de situații pentru acordarea asistenței medicale de urgență.   
 
          În continuare, pompierii militari rămân mobilizați, 24 de ore din 24, pentru gestionarea operativă a situaţiilor de urgenţă şi acordarea primului ajutor medical specializat persoanelor aflate în dificultate.
 

         Nu uitați!
         Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire pentru situații de urgență https://fiipregatit.ro. 
         Totodată, un mijloc de informare rapid și sigur este și aplicația de mobil DSU, care poate fi descărcată gratuit de pe App Store și Google Play.
 
COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii