ISU Bihor Buletin de presă - 19.01.2023
ISU Bihor:Buletin de presă - 19.01.2023
19 Jan, 2023 11:08
ZIUA de Constanta
971
Marime text
Nr. 15 Oradea, 19.01.2023
BULETIN INFORMATIV
Incendiu la o gospodărie din Ceișoara
Atenție la instalațiile electrice!
Atenție la instalațiile electrice!
În seara zilei de miercuri, 18 ianuarie a.c., în jurul orei 22.10, un apelant al numărului unic 112 semnala izbucnirea unui incendiu la o gospodărie din localitatea Ceișoara, comuna Ceica.
La fața locului s-au deplasat de urgență, pompierii Gărzii de Intervenție 1 Mai, care, în urma executării recunoașterii, au constatat că incendiul se manifesta în interiorul unei bucătării de vară, lipită de o casă aflată în construcție, cele două clădiri având acoperișul comun.
Echipajele de pompieri militari au localizat și lichidat operativ focarele, împiedicând propagarea flăcărilor la întreaga anexă și la acoperișul locuinței.
În urma evenimentului, provocat, cel mai probabil, de un conductor electric defect, au ars un televizor, un hidrofor și o ușă.
Măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” reaminteşte bihorenilor măsurile ce trebuie respectate pentru preîntâmpinarea incendiilor de natură electrică, soldate cu pagube materiale şi uneori, chiar cu pierderi de vieţi omeneşti.
• Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate;
• Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
• Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
• Nu lăsaţi nesupravegheate aparate electrice sub tensiune, cum sunt: fier de călcat, radiator, reşou, lampă, televizor şi altele asemenea;
• Instalaţi şi utilizaţi aparatura electrocasnică respectând cu stricteţe indicaţiile producătorului ce sunt menţionate în prospectul produsului;
• Dacă sesizaţi miros de plastic topit, deconectaţi aparatul de la sursa de curent. De cele mai multe ori, acest miros este produs de topirea corpului prizei sau a ştecărului. Treptat, arsura se va extinde pe conductorul de alimentare, acesta schimbându-şi culoarea până când se înnegreşte. Următorul punct va fi aparatul electric sau sistemul electric din perete. Incendiul este iminent.
• Unele incendii se produc din cauza solicitării excesive a aparatelor electrice. Avertismentul vizează în mod special, electrocasnicele mari (frigider, reşou, televizor, maşina de spălat etc.). Alocaţi fiecărui aparat câte o priză. În cazul în care uniţi mai multe aparate la o singură sursă, aceasta se poate încălzi, provocând în scurt timp, un incendiu.
• Atunci când plecaţi de acasă pentru câteva ore, deconectaţi consumatorii puternici de la sursa de curent electric. În cazul în care folosiţi prelungitoare cu posibilitatea de stopare a alimentarii cu energie electrică, nu ezitaţi să deconectaţi consumatorii electrici de fiecare dată când petreceţi mai mult timp în afara casei.
• Nu blocaţi copiii în casă cu sisteme de încălzire electrice sau aparate electrice aflate în funcţiune;
• Înlăturaţi orice curiozitate a copiilor în legătură cu focul, explicându-le cu răbdare, pericolul pe care acesta îl reprezintă pentru viaţa lor şi modul în care pot evita producerea unui astfel de eveniment.
• Dacă în clădirea în care locuiţi nu există senzori pentru fum şi incendiu, puteţi face singur aceasta achiziţie pentru o mai bună protecţie. Dacă aveţi deja un sistem de acest gen, verificaţi periodic funcţionalitatea sa, precum şi starea bateriilor.
• Păstraţi la îndemână un stingător cu pulbere şi verificaţi valabilitatea acestuia. În cazul în care asistaţi la un incendiu electric, nu folosiţi niciodată o soluţie lichidă pentru stingerea focului. Apelaţi numărul de urgenţă 112.
Compartiment Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii