Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
23:17 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Bihor Două incendii produse în Bihor, în Oradea și Ortiteag

ro

15 Apr, 2024 11:26 509 Marime text
          Nr. 73    Oradea, 15.04.2024
BULETIN INFORMATIV
Două incendii produse în Bihor, la primele ore ale dimineții
 
 
            În dimineața zilei de luni, 15 aprilie a.c., pompierii militari bihoreni au intervenit în Oradea și Ortiteag, pentru stingerea a două incendii produse la un autovehicul și la o locuință.
 
             
            În jurul orei 04.35, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor a fost sesizat cu privire la producerea unui incendiu la un autoturism parcat pe strada Radu Enescu din Oradea, iar pentru gestionarea evenimentului, la adresa indicată de apelant au fost mobilizați pompierii Detașamentului 1 Oradea.
            Incendiul, care, la sosirea echipajelor, se manifesta violent la nivelul întregului autovehicul, a fost stins în mai puțin de 10 minute, pompierii salvând din calea flăcărilor un alt autoturism parcat în imediata proximitate.
            În urma producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, în mod intenționat, mașina a fost distrusă aproape în totalitate.
 
  •  
            Tot în dimineața acestei zile, în jurul orei 07.55, un apelant al numărului unic 112 semnala izbucnirea unui incendiu în sufrageria unei locuințe situate în localitatea Ortiteag, comuna Măgești.
            Pentru stingerea incendiului, la fața locului s-au deplasat de urgență, echipajele Stației de Pompieri Aleșd, cu două autospeciale de lucru cu apă și spumă și ambulanța SMURD a subunității, fiind alertat totodată și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Măgești.
          Incendiul a fost localizat și lichidat rapid, forțele de intervenție împiedicând propagarea flăcărilor la celelalte încăperi ale casei și la acoperiș.
          Evenimentul, generat, cel mai probabil, de jarul căzut din sobă s-a soldat cu arderea a două corpuri de mobilă.
          Din fericire, nu au existat persoane rănite.
 
 

 
Ofițer Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii