ISU Bihor Echipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii
ISU Bihor:Echipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri
25 Mar, 2024 13:18
ZIUA de Constanta
604
Marime text
Nr. 58 Oradea, 25.03.2024
BULETIN INFORMATIV
Peste 70 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni, în weekend
Peste 70 de misiuni desfășurate de pompierii bihoreni, în weekend
Sâmbătă și duminică, 23-24 martie a.c., echipajele de pompieri din cadrul unității și subunităților Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Crișana” au acționat pentru gestionarea a 71 de situații de urgență survenite pe raza județului Bihor.
Astfel, pompierii militari bihoreni au desfășurat 8 misiuni de stingere a incendiilor, din care 7 de vegetație uscată și altele, 3 operațiuni de salvare a persoanelor cu diferite probleme de sănătate, rămase blocate în propriile locuințe, 6 misiuni de asigurare a normelor de prevenire a incendiilor la accidente rutiere, respectiv 54 de misiuni pentru acordarea primului ajutor calificat unui număr de 59 de persoane cu diferite probleme de sănătate ori victime ale accidentelor rutiere.
În intervalul 23-24 martie a.c., echipajele Stației de Pompieri Aleșd, Secției de Pompieri Beiuș și Detașamentului 1 de Pompieri Oradea au acționat pentru stingerea a șapte incendii produse la terenuri situate în localitățile Borod, Subpiatră (comuna Țețchea), Luncșoara (comuna Aușeu), Dobrești, Răbăgani, Cheresig (comuna Toboliu) și Oradea, evenimente în urma cărora a ars o suprafață totală de circa 12 hectare de vegetație uscată.
În perioada menționată, echipajele SMURD Bihor au desfășurat 54 de misiuni, intervenind pentru acordarea primului ajutor calificat unui număr de 59 de persoane, care prezentau diferite probleme de natură medicală (traumatisme, fracturi, arsuri, plăgi, lipotimie etc.), o parte dintre misiuni fiind desfășurate pentru salvarea victimelor rănite în urma accidentelor rutiere.
În după-amiaza zilei de duminică, 24 martie a.c., pompierii militari din cadrul Gărzii 1 Mai au intervenit pe DN 76, pe raza localității Hidișelu de Sus, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit la un autoturism.
Forțele de intervenție au stins incendiul în limitele găsite, în aproximativ cinci minute.
Ca urmare a producerii evenimentului, a cărui cauză probabilă a fost de natură electrică, au ars bordul, parbrizul și scaunele din față ale mașinii.
Ofițer Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii