ISU Bihor Misiune de salvare, pe strada Seleușului din Oradea
ISU Bihor:Misiune de salvare, pe strada Seleușului din Oradea
12 Apr, 2023 10:20
ZIUA de Constanta
675
Marime text
Nr. 108 Oradea, 12.04.2023
COMUNICAT DE PRESĂ
Misiune de salvare, pe strada Seleușului din Oradea
Misiune de salvare, pe strada Seleușului din Oradea
În cursul după-amiezii zilei de marți, 11 aprilie a.c., pompierii orădeni au acționat pentru salvarea unui vârstnic aflat într-o situație de urgență, în propria gospodărie.
În jurul orei 18.00, un apelant al numărului unic 112 solicita intervenția echipajelor specializate pe strada Seleușului din municipiu, pentru salvarea unui bărbat, precizând că vecinul său, în vârstă de 86 de ani, era căzut în curtea casei și că nu exista nicio posibilitate de a ajunge la acesta, întrucât poarta era încuiată.
La fața locului au fost mobilizate de urgență, un echipaj al Detașamentului 1 de Pompieri Oradea, cu o autospecială de intervenție și echipajul de pompieri militari paramedici al Detașamentului 2 Oradea, cu ambulanța SMURD a subunității.
Utilizând accesorii și echipamente specifice, pompierii au pătruns în curtea gospodăriei și i-au acordat primul ajutor calificat, bărbatului, care prezenta probleme de sănătate, octogenarul rămânând ulterior la domiciliu, în urma refuzului acestuia de a fi transportat la spital.

Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!
Pompierii militari bihoreni continuă Campania “Aveți grijă de părinții și bunicii dumneavoastră!”, insistând asupra măsurilor specifice de protecție a vârstnicilor și a modalităților de diminuare a vulnerabilității acestora în fața riscurilor la care sunt expuși.
Campania se adresează în mod special, rudelor și îngrijitorilor persoanelor în etate, cărora le recomandăm următoarele măsuri menite a-i proteja pe cei dragi:

- Sunați-i cel puțin o dată pe zi și asigurați-vă că păstrează un telefon în apropiere, pentru a putea apela 112 și/sau un membru al familiei ori un vecin/prieten, în caz de necesitate!
- Achiziționați un sistem GPS prin care îi puteți urmări dacă sunt dezorientați și se rătăcesc sau un sistem de alarmă care vă va alerta dacă părăsesc un perimetru desemnat.
- Preveniți riscul de cădere, fixând covoarele/preșurile pe podea cu un suport cauciucat!
- Plasați covorașe de cauciuc în interiorul căzii pentru a preveni alunecarea, precum și covoare antiderapante lângă cadă!
- Montați-le benzi led cu senzori de mișcare lângă pat și pe traseul dinspre dormitor spre baie pentru a preveni căderile în timpul deplasărilor nocturne!
- Instalați detectoare de fum cu alarmă fonică și luminoasă. Majoritatea incendiilor fatale apar atunci când oamenii dorm!
- Amenajați-le spațiul astfel încât să se poată evacua cu ușurință, în caz de urgență! În cazul în care locuiesc într-o casă cu etaj, amenajați-le o cameră la parter, pentru a le facilita evacuarea!
- Pregătiți-i! Simulați cu ei exerciții de incendiu pentru a vă asigura că știu ce să facă în cazul unui incendiu la domiciliu!
- Conștientizați-i cu privire la riscul utilizării lumânărilor și de importanța supravegherii acestora. Oferiți-le alternativa lumânărilor și candelelor electrice!
- Asigurați-vă că pot deschide toate ușile și ferestrele din casă: încuietorile ar trebui să se deschidă ușor din interior!
Compartiment Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii