Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
14:08 26 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Giurgiu Buletin informativ - 30.01.2023

ro

30 Jan, 2023 16:17 873 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 32 din 30.01.2023
 
Coșurile de fum necurățate - pericol de incendiu
 
Casa unei familii din localitatea Bolintin Deal a fost în pericol de incendiu, ieri după-amiază, cel mai probabil din cauza coșului de fum necurățat de funingine. Din fericire, fumul a fost observat la timp de proprietară, care a cerut ajutorul pompierilor.
La fața locului s-au deplasat echipaje din cadrul Detașamentului Bolintin Deal, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă și o ambulanță SMURD. Aceștia au constatat faptul că a fost afectat parțial coșul de fum, arzând mocnit funinginea din interior pe tot traseul de evacuare.
Informare preventivă
Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:
  • verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);
  • curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
  • tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);
  • îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;
  • păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.
Material de informare preventivă: https://youtu.be/ixUc6UmdzHY
 
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii