ISU Giurgiu Cod galben de caniculă
ISU Giurgiu:Cod galben de caniculă
04 Aug, 2023 11:10
ZIUA de Constanta
969
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 288 din 04.08.2023
Cod galben de caniculă
Nr. 288 din 04.08.2023
Cod galben de caniculă
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de caniculă, valabil mâine, în județul Giurgiu. Disconfortul termic se va menține ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.
Pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
Temperaturile maxime se vor situa în general între 33 și 37 de grade.
Pentru a trece cu bine de această perioadă caniculară, recomandăm respectarea următoarelor măsuri:
- efectuaţi deplasări în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul;
- evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
- purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
- evitaţi băuturile ce conţin alcool, cofeină sau zahăr;
- consumaţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe sau ceaiuri;
- mâncaţi fructe şi legume şi evitaţi alimentele cu un conţinut mare de grăsimi;
- păstraţi legătura cu persoanele în vârstă din familia dumneavoastră, interesați-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă la nevoie;
- nu lăsaţi copiii / animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
- creaţi un ambient care să nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului.
Evitaţi creşterea temperaturii, având grijă să:
- limitaţi utilizarea aparatelor electrocasnice, a luminii artificiale şi a surselor de căldură;
- menţineţi închise toate ferestrele când temperatura exterioară este mai mare decât cea din spaţiul închis;
- scădeţi temperatura, având grijă să aerisiţi dimineaţa devreme sau seara târziu;
- reglaţi aerul condiţionat astfel încât temperatura să fie cu cinci grade mai mică decât temperatura ambientală.
Reamintim faptul că pentru a veni în sprijinul cetățenilor, în cadrul unei ședințe a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență au fost stabilite spațiile de distribuire a apei potabile în perioadele cu temperaturi ridicate (peste 35 de grade Celsius), astfel:
- Direcţia de Impozite şi Taxe Locale - str. Tineretului, nr. 209 (fost punct termic 64) și str. 23 August;
- Direcţia de Evidenţă a Persoanelor Giurgiu - str. 1 Decembrie 1918, nr. 60;
- Centrul de Informare şi Promovare Turistică Giurgiu - Parcul Mihai Viteazul;
- Primăria Municipiului Giurgiu - bulevardul Bucureşti, nr. 49-51;
- Primăria orașului Bolintin Vale - str. Libertății, nr. 1;
- Liceul Tehnologic ”Dimitrie Bolintineanu” - str. Republicii, nr. 1.
De asemenea, puncte de distribuţie a apei potabile pentru persoanele aflate în tranzit ce care ar putea fi afectate de caniculă vor fi în interiorul farmaciilor din municipiul Giurgiu.
Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, trebuie respectate următoarele măsuri:
Pentru a preveni incendiile în perioada caniculei, trebuie respectate următoarele măsuri:
- nu utilizați focul deschis în zonele cu vegetație uscată, la distanțe mici față de locurile cu pericol de explozie sau față de materiale combustibile: lemn, hârtie, textile, bitum etc., fără a-l supraveghea și asigura prin măsuri corespunzătoare;
- nu expuneți la soare sau în zone supraîncălzite recipiente sau rezervoare ce conțin lichide inflamabile sau gaze sub presiune;
- pregătirea hranei prin utilizarea focului deschis trebuie să se desfășoare doar în locurile special amenajate, în condiții și la distanțe care să nu permită propagarea focului la construcții, depozite, culturi agricole, păduri, plantații sau la alte vecinătăți;
- nu aruncați țigările nestinse în apropierea vegetației uscate;
- restricționați orice activitate din care ar putea rezulta producerea unui incendiu;
- nu lăsați copiii nesupravegheați, cu mijloace ce pot produce aprinderea (chibrituri, brichete etc.).
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii