Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:16 27 09 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Giurgiu Elevi, părinți și profesori în vizită la pompieri

ro

26 Apr, 2023 12:49 954 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 162 din 26.04.2023
 
Elevi, părinți și profesori în vizită la pompieri
 
Detașamentul de Pompieri Bolintin Deal și-a deschis, astăzi, porțile pentru elevii Școlii Gimnaziale din localitatea Florești, în cadrul Programului “Săptămâna Verde”. Atât cadrele didactice, cât și copiii și-au dorit să petreacă timpul alături de pompieri pentru a afla mai multe informații despre misiunile salvatorilor, dar și sfaturi referitoare la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență.
Elevii au avut ocazia să vadă îndeaproape autospecialele de stingere a incendiilor, să urce în acestea și să probeze echipamentele de protecție folosite de pompieri în misiunile operative.
Pompierii le-au transmis și sfaturi pentru a preveni incendiile și accidentele, precum: nu ne jucăm cu focul”, “nu umblăm la prize sau întrerupătoare”, “traversăm strada pe la trecerea de pietoni, după ce ne-am asigurat” și “cerem ajutorul unui adult atunci când ne aflăm într-o situație de urgență”.   

Recomandări pentru elevi, în caz de incendiu:
  1. Anunțați incidentul primului adult pe care îl întâlniți;
  2. Păstraţi-vă calmul!;
  3. Părăsiți clădirea sub supravegherea și îndrumarea unui cadru didactic;
  4. Urmaţi căile de evacuare marcate. Nu vă întoarceţi spre locurile în care se manifestă incendiul pentru a vă lua ghiozdanele sau alte obiecte de valoare! Viaţa este mai importantă!;
  5. Când aţi ajuns în curte, îndreptaţi-vă spre locul de adunare marcat corespunzător. Aici cadrele didactice fac prezenţa;
  6. Aşteptaţi intervenția pompierilor!
Recomandări pentru elevi, în caz de cutremur:
Dacă vă aflați la școală:
  • adapostiți-vă sub pupitre și stați departe de ferestre, de pereții exteriori sau de obiectele care v-ar putea răni;
  • protejaţi-vă capul şi faţa;
  • nu ieșiți din clasă în timpul cutremurului;
  • cadrul didactic va deschide ușa clasei și se va proteja lângă un perete de rezistență;
  • veți putea ieși după terminarea seismului și verificarea căilor de evacuare.
Dacă sunteți în exteriorul clădirii:
  • adăpostiţi-vă într-un loc sigur, departe de ferestre, clădiri, poduri, cabluri electrice, copaci sau alte obiecte care vă pot răni;
  • staţi la cel puţin 10 m de cablurile electrice rupte sau căzute.
Dacă sunteți într-un mijloc de transport:
  • opriți autoturismul și rămâneţi în interior. După încetarea cutremurului, nu ieşiţi din vehicul dacă vedeți în jur cabluri electrice căzute;
  • opriţi-vă într-un loc sigur, fără a bloca drumul, departe de poduri, viaducte şi imobile.
Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii