Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
02:03 21 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Giurgiu Minivacanța de Rusalii, în siguranță

ro

21 Jun, 2024 12:55 415 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 238 din 21.06.2024
 
Minivacanța de Rusalii, în siguranță
 
Pompierii vor fi la datorie în perioada 22-24 iunie a.c. Aceștia vor fi pregătiți să intervină pentru stingerea incendiilor, salvarea persoanelor implicate în diferite evenimente grave ce le pot pune viața în pericol și pentru acordarea asistenței medicale de urgență.
Profitând de zilele libere, multe persoane vor merge în zonele turistice. Acestora le recomandăm să respecte toate măsurile de siguranță, atât pe timpul deplasării către obiective, cât și pe durata sejurului.
În această perioadă, o atenție deosebită trebuie acordată copiilor, care din dorința de a se bucura de vară și de vacanța care a început, merg la scăldat. Nu de puține ori aceștia aleg zonele neamenajate, cum ar fi apele Dunării, râurile, Canalul Plantelor, Groapa de Cenușă sau chiar barajul Mihăilești. Aceste locuri pot fi periculoase, în special pentru persoanele care nu știu să înoate foarte bine, deoarece curenții sunt puternici, malurile abrupte, iar nivelul apei se schimbă brusc.
Pentru a preveni evenimentele, recomandăm cetăţenilor să respecte următoarele măsuri de siguranță atunci când merg la scăldat:
  • frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;
  • evitaţi scăldatul în lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau acoperite cu plante, pietre, crengi sau trunchiuri de copaci;
  • evitaţi să intrați singuri în apă, fără a avea alte persoane prin apropiere, mai ales dacă nu ştiţi să înotaţi;
  • nu intrați în apa rece după expunerea prelungită la soare;
  • nu săriți de pe platforme, poduri sau alte construcţii;
  • nu lăsați niciodată copiii nesupravegheați în apă sau în apropierea acesteia, nici măcar în piscinele achiziționate pentru cei mici;
  • echipamentele speciale pentru siguranța înotului (colac de salvare, aripioare sau tuburi gonflabile etc.) trebuie utilizate de către copii, sub atenta supraveghere a unui adult.
Cei care aleg să petreacă timpul la iarbă verde, trebuie să respecte măsurile de prevenire a incendiilor și să aibă mare grijă la locul în care pregătesc grătarul. Astfel, sfătuim cetățenii să aprindă focul la distanțe de siguranță, doar în zonele special amenajate și fără să folosească substanţe inflamabile. Arderea trebuie supravegheată continuu, deoarece vântul ar putea schimba direcţia flăcărilor și chiar duce scânteile la distanţe mai mari, către zone împădurite sau cu vegetaţie uscată.
Este recomandat ca cetățenii să aibă la dispoziţie mijloace de primă intervenţie pentru stingerea rapidă a focului: un stingător de incendiu sau o rezervă de apă.
Înainte de a pleca spre casă, locul pregătirii grătarului va fi verificat cu mare atenţie. Jarul trebuie stins, iar cenușa acoperită cu pământ.
Nu în ultimul rând, copiii trebuie supravegheați permanent pentru a nu se juca cu focul sau în apropierea acestuia.
Totodată, atragem atenția cu privire la faptul că folosirea focului deschis pentru igienizarea terenurilor, arderea gunoaielor, a deșeurilor și a altor materiale combustibile pot avea consecințe grave, atât asupra mediului înconjurător, cât și asupra proprietății sau chiar vieții oamenilor. În astfel de cazuri, flăcările se pot întinde cu repeziciune pe o suprafață mare, iar în condiții de vânt, incendiile de vegetație uscată sau de deșeuri menajere pot deveni și mai periculoase dacă se manifestă aproape de locuințe, de rețele de electricitate sau de locuri cu pericol de explozie.
 
 
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii