ISU Giurgiu Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor
ISU Giurgiu: Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor
01 May, 2024 10:08
ZIUA de Constanta
519
Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 150 din 01.05.2024
Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor
Nr. 150 din 01.05.2024
Respectarea regulilor de prevenire a incendiilor
Sărbătorile se apropie, iar cetăţenii desfăşoară în gospodării o serie de activităţi care să asigure curățenia în case și pregătirea produselor tradiționale de Paște. Pentru prevenirea incendiilor, ISU Giurgiu recomandă respectarea următoarelor măsuri:
- menţineţi permanent curăţenia şi ordinea în bucătării sau în spaţiile de preparare a hranei;
- supravegheaţi plitele și aragazurile atunci când gătiți;
- depozitaţi produsele alimentare / culinare, precum ulei, grăsime, alcool, care prezintă pericol de incendiu, la distanţă de siguranţă faţă de sursele de aprindere;
- utilizaţi aparatele electrocasnice de tipul friteuzelor, cuptoarelor cu microunde, cuptoarelor electrice etc. conform instrucţiunilor producătorilor şi nu le lăsați în priză dacă nu sunt folosite;
- pe timpul curățeniei, nu suprasolicitați instalaţia electrică;
- folosiţi focul deschis la o distanţă de siguranţă faţă de construcţii sau depozite de furaje;
- depozitaţi cenuşa rezultată de la mijloacele de încălzire într-un loc amenajat în acest scop, fără pericol de incendiu şi numai după ce stingeți complet resturile de jar;
- păstraţi sursele de foc, cum sunt chibrituri, brichete, lumânări, lămpi cu gaz şi altele asemănătoare, în locuri în care nu au acces copiii;
- nu puneți lumânările aprinse foarte aproape de tot ceea ce se poate aprinde uşor (mobilier, perdele, ziare etc.) sau în locuri unde pot ajunge copiii şi animalele, pentru a nu le răsturna şi provoca incendii;
- supravegheaţi copiii în permanenţă şi nu îi lăsaţi singuri în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite şi/sau aparate electrice aflate în funcţiune.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii