ISU Harghita Bilanțul misiunilor zilnice
ISU Harghita:Bilanțul misiunilor zilnice
19 Apr, 2024 12:01
ZIUA de Constanta
608
Marime text
BULETIN INFORMATIV
Misiunile gestionate de pompieri în ultimele 48 de ore

Echipajele de salvatori harghiteni au avut două zile intense (17-18.04.2024), perioadă în care au gestionat 19 situații de urgență. Aceste misiuni au implicat o gamă variată de situații, de la incendii și acordarea asistenței medicale persoanelor implicate în accidente rutiere, până la alte tipuri de intervenții care necesitau reacția imediată a colegilor.
În acest interval de timp, cazurile pentru acordarea măsurilor de prim ajutor au reprezentat cea mai mare pondere a intervențiilor desfășurate de către salvatori, în urma cărora echipajele SMURD au asistat medical 13 persoane aflate în dificultate.
De asemenea, concomitent cu aceste misiuni, în ultimele 48 de ore, echipajele de stingere au acționat pentru localizarea și lichidarea a 3 incendii, iar echipajele operative au acționat în 3 misiuni de asigurare a măsurilor de prevenire a incendiilor, în urma producerii a 2 accidente rutiere pe DN 12A, Miercurea Ciuc și DN 13A, km 64, Lupeni, zona Calonda, precum și în municipiul Gheorgheni, pe strada Căprioarei, în urma unui scurtcircuit electric produs la un cablu de pe un stâlp de electricitate.
Ieri, 18 aprilie a.c., în jurul orei 13.00, pompierii Detașamentului Gheorgheni și SVSU Joseni au intervenit, cu patru autospeciale de lucru cu apă și spumă, pentru localizarea și stingerea unui incendiu produs la cabina unui autocamion de transport lemne, care rula pe DN 13B, zona vf. Bucin, localitatea Joseni.
Flăcările, care se manifestau violent și generalizat la cabina autovehiculului, au fost stinse în aproximativ o oră de echipajele de pompieri. Evenimentul, a cărui cauză probabilă a constituit-o un scurtcircuit electric produs de un cablu/conductor electric defect, s-a soldat cu arderea cabinei, în totalitate. Din fericire, nu au existat persoane rănite.
Tot în cursul zilei de ieri, în jurul orei 14.00, un echipaj de pompieri din cadrul Gărzii de Intervenție nr. 2 Toplița a intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu, care se manifesta la coșul de fum al unui bloc, situat pe strada Eroilor, din municipiul Toplița, existând pericol de propagare la acoperișul imobilului. Incendiul a fost stins rapid, în limitele găsite, echipajele de pompieri preîntâmpinând producerea de pagube materiale. Cauza probabilă a evenimentului a constituit-o coșul de fum necurățat de funingine.
În după-amiaza zilei de ieri, în jurul orei 16.40, pompierii militari din cadrul Detașamentului Odorheiu Secuiesc au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă și spumă, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o magazie de pe strada Bethleen Gabor din municipiu. La sosirea forțelor de intervenție, incendiul se manifesta în interiorul anexei, unde ardeau deșeuri din carton, ambalaje și alte deșeuri, cu flacără deschisă și degajări mari de fum, cu pericol de propagare la întreaga anexă. Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul în aproximativ 20 de minute. În urma evenimentului, a cărui cauză probabilă a constituit-o fumatul în locuri nepermise, au ars aproximativ 1 mc deșeuri din carton.
Totodată, seara trecută, prin intermediul sistemului RO-ALERT, au fost transmise 2 mesaje de avertizare, privind prezența animalelor periculoase (urs), în localitatea Tulgheș.
Platforma Națională de Pregătire pentru Situații de Urgență - fiipregatit.ro și aplicația mobilă DSU sunt instrumente esențiale pentru informarea și pregătirea cetățenilor în fața situațiilor de urgență. Accesați www.fiipregatit.ro și descărcați, gratuit, aplicația de mobil DSU, din AppStore sau Google Play, pentru a afla mai multe informații privind modul de comportare înainte, în timpul și după producerea unei situații de urgență.
COMPARTIMENTUL INFORMARE
ŞI RELAŢII PUBLICE

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii