Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
11:54 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Harghita Buletin informativ

ro

08 Nov, 2021 14:57 839 Marime text
BULETIN  INFORMATIV
 
Bilanțul misiunilor din weekend
 
În acest sfârșit de săptămână, salvatorii harghiteni au gestionat 89 de intervenții în situații de urgență. Majoritatea dintre acestea au constat în asistență medicală, 94 de persoane aflate în dificultate primind ajutorul echipajelor SMURD.
Totodată, în ultimele 72 de ore, pompierii militari au intervenit pentru stingerea a 2 incendii, din care 1 ardere necontrolată de vegetație uscată, în localitatea Racu, fiind afectată o suprafață de aproximativ 4 ha, precum și la o misiune de asistență/transport persoană supraponderală, în sprijinul unui echipaj SMURD, în municipiul Miercurea Ciuc.
În cursul zilei de ieri, 7 noiembrie a.c., pompierii militari din cadrul Detașamentului Gheorgheni, în cooperare cu SVSU Ciumani, au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie de lemne), în comuna Ciumani. Forțele de intervenție ajunse la locul evenimentului au constatat că arderea se manifesta generalizat, pe o suprafață  de circa 24 mp, existând pericol de propagare la casa de locuit și o anexă învecinată. Pompierii au acționat cu trei autospeciale de stingere, iar incendiul a fost lichidat în limitele găsite. În urma acestuia au ars circa 10 mc lemn de foc, anexa gospodărească, în proporție de 80%, aparat de sudură, compresor și diverse scule. Cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs de un conductor/cablu electric defect, neizolat corespunzător sau cu izolația deteriorată. S-au salvat și protejat, în urma intervenției, bunuri în valoare de 200.000 lei, pierderile materiale fiind evaluate la 15.000 lei.
În aproape 50% din situații, incendiile au ca punct de plecare instalațiile electrice, mijloacele de încălzire și coșurile de fum defecte sau improvizate. Pentru evitarea producerii unor astfel de evenimente, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Oltul” al județului Harghita recomandă următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor:
Este interzisă utilizarea aparatelor electrice, cablurilor electrice, prizelor, întrerupătoarelor, dispozitivelor de protecţie cu defecţiuni sau improvizaţii;
Este interzisă suprasolicitarea reţelei electrice prin folosirea simultană a mai multor consumatori;
Este interzisă folosirea sobelor şi a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizaţii, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate, precum şi aprinderea focului prin utilizarea lichidelor inflamabile!
Verificarea, repararea și curățarea periodică a coșurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii!
Este interzisă lăsarea copiilor singuri în încăperi în care sunt mijloace de încălzit în funcţiune!
De asemenea, în ultimele 3 zile, au fost transmise 3 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, privind prezența unor urși, în localitățile Bălan, Borsec și Tulgheș.
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență sau alte date utile despre manifestarea fenomenelor meteorologice periculoase pot fi obținute prin accesarea platformei https://fiipregatit.ro sau prin intermediul aplicației DSU, care poate fi descărcată gratuit din Google Play Store și AppStore.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii