ISU Ialomița La datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată
ISU Ialomița:La datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată
10 Apr, 2023 12:52
ZIUA de Constanta
674
Marime text
Nr.15 din 10 aprilie 2023
BULETIN INFORMATIV
Pompierii ialomițeni au fost prezenți la datorie 24 de ore din 24 pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență, produse la nivel local.
Stingerea incendiilor, asigurarea măsurilor PSI, intervenții în cazul accidentelor rutiere și acordarea de prim ajutor reprezintă doar câteva exemple dintre cele 55 de misiuni desfășurate de salvatorii ialomițeni, în ultimele 72 de ore (07-09.04.2023).
La nivel județean, 47 de persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD.
Dintre cele mai relevante misiuni gestionate de salvatorii ialomițeni, amintim:
! Două echipaje operative din cadrul Stației de pompieri Fetești au intervenit la un accident rutier, produs pe Autostrada A2, la km 138, în care au fost implicate un autoturism și 5 persoane. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al SAJ Ialomița. În urma evenimentului rutier a rezultat o victimă, căreia i s-a acordat asistență medicală de urgență la fața locului, ulterior fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Slobozia pentru investigații medicale de specialitate.
Pompierii au mai asigurat măsurile de prevenire și stingere a incendiilor, precum și sablarea carosabilului.
! În data de 09.04.2023, în jurul orei 20:30, Stația de pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, la un accident rutier produs în localitatea Bordușani, în care au fost implicate două autoturisme. În sprijinul acestora a acționat și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță Ialomița. În urma impactului a rezultat o victimă conștientă, cooperantă și neîncarcerată, care a fost monitorizată la locul solicitării, ulterior fiind transportată la Spitalul municipal Fetești.
! În perioada menționată, pompierii ialomițeni au intervenit pentru lichidarea a trei incendii de vegetație uscată, produse pe raza localităților Ograda, Slobozia Nouă și Urziceni. A ars vegetație uscată pe o suprafață de aproximativ 2 hectare.
Cauza probabilă de producere a incendiilor, în două dintre cazuri, a fost focul deschis în spații deschise, iar în cazul celui de-al treilea incendiu, folosirea intenționată a sursei de aprindere.
Vă reamintim principalele reguli și măsuri de prevenire a incendiilor pe care trebuie să le cunoaşteţi şi să le respectaţi:
Cetățenii sunt obligaţi să respecte normele privind protecția mediului care interzic arderea vegetației uscate. Nerespectarea acestora, prin acţiunile de ardere a vegetaţiei uscate pe terenurile agricole, poate conduce la reducerea cuantumului subvenţiilor de către APIA.
Nerespectarea prevederilor legale privind interzicerea arderii miriştilor, turbăriilor, litierelor pădurii, stufului, tufărişurilor sau vegetaţiei ierboase constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 7.500 lei la 15.000 lei, pentru persoane fizice şi de la 50.000 lei la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Un regim sancţionator distinct este stabilit pentru arderea miriştilor, stufului, tufărişurilor şi vegetaţiei ierboase din ariile protejate şi de pe terenurile supuse refacerii ecologice, faptă care constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, dacă a fost de natură să pună în pericol viaţa ori sănătatea umană, animală sau vegetală.
Trebuie să reţineţi că au fost situaţii când în urma unor astfel de incendii, din cauza propagării focului sub acţiunea vântului, s-au înregistrat victime omeneşti.
Totodată, nu trebuie omis faptul că aceste arderi necontrolate pot constitui cauze ale unor accidente rutiere, şi ele soldate cu pierderi de vieţi omeneşti, ca urmare a scăderii vizibilităţii pe drumurile publice, generată de acoperirea carosabilului cu cantităţi mari de fum. De asemenea, nu este lipsit de importanţă efortul depus de personalul structurilor de intervenţie profesioniste pentru stingerea acestor arderi, efort care ar putea fi dirijat către intervenţia în alte situaţii în care cetăţenii se află în pericol.
! De asemenea, un echipaj din cadrul Stației de pompieri Fetești a intervenit cu o autospecială de stingere cu apă și spumă pentru lichidarea unui incendiu, produs la o pubelă de gunoi, în municipiul Fetești. A ars gunoi menajer. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind fumatul în locuri nepermise.
! Salvatorii ialomițeni au fost solicitați să intervină pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor cu ocazia desfășurării a două meciuri de fotbal, pe stadionul ,,1 Mai”- Slobozia, respectiv pe stadionul din orașul Amara.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii