Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:17 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

ISU Iași În cazul producerii unui incendiu se acționează de urgență

ro

22 Nov, 2023 11:35 521 Marime text
BULETIN INFORMATIV NR. 130
66 de intervenții ale pompierilor ieșeni în data de 21 noiembrie 2023
 
În ultimele 24 de ore, echipajele de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al Județului Iași, cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea primului ajutor calificat, au acționat la 66 de evenimente, dintre care amintim:
  • 1 intervenție pentru stingerea incendiilor produs în municipiul Iași, strada Cicoarei. În urma incendiului au ars acoperișul pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați, diverse bunuri electrocasnice și obiecte de mobilier. O persoana a fost transportată la spital în urma unui atac de panică. Cauza probabilă de producere a incendiului a fost jarul căzut din sobă.
Pentru creșterea gradului de protecție a gospodăriilor și evitarea unor situații neplăcute ce pot avea urmări grave, pompierii vă recomandă următoarele măsuri de prevenire:
  • asigurați, cel puțin o dată pe an, obligatoriu, controlul instalațiilor și al sistemelor de încălzire, în vederea înlăturării defecțiunilor și asigurării funcționării la parametri normali;
  • înainte de utilizare, sobele trebuie verificate, reparate și curățate pentru a fi în perfectă stare de funcționare;
  • nu este permis să se aprindă focul cu benzină sau alte lichide inflamabile, ori să se ardă lemne lungi, care nu permit închiderea ușii;
  • focul în sobe nu trebuie lăsat fără supraveghere sau în grija copiilor;
  • se interzice folosirea sobelor și a altor mijloace de încălzire defecte, cu improvizații, supraalimentate cu combustibili sau nesupravegheate;
  • în fața ușițelor de alimentare a sobelor, pardoseala combustibilă se protejează cu o tablă metalică având dimensiunile de cel puțin 0,70 x 0,50 m;
  • verificarea, curățarea și repararea, dacă este cazul, a coșurilor de fum se va efectua de către o persoană specializată;
  • coșurile de fum trebuie izolate termic față de elementele combustibile ale acoperișului (grinzi, astereală și alte asemenea);
  • nu utilizați aparate electrice cu defecțiuni sau improvizații;
  • nu suprasolicitați rețeaua electrică prin folosirea simultană a mai multor receptori;
  • lucrările de întreținere, revizii și reparații la instalațiile și aparatele electrice se execută numai de către personal calificat și autorizat;
  • siguranțele electrice arse se înlocuiesc numai cu altele calibrate, cu aceleași caracteristici tehnice;
  • nu folosiți butelii de gaze lichefiate fără regulatori de presiune, cu garnituri deteriorate ori cu furtunuri de cauciuc fisurate sau lărgite la capete;
  • nu folosiți flacăra pentru verificarea etanșeității buteliei, garniturilor, regulatorilor de presiune sau a furtunului/conductei de gaz; verificarea se face doar cu emulsie de apă cu săpun;
  • nu încălziți cu flacără buteliile și nu le folosiți culcate, răsturnate sau înclinate;
  • este obligatorie supravegherea copiilor, fiind interzisă blocarea lor în casă cu lumânări aprinse, sobe, plite și/sau aparate electrice aflate în funcțiune;
  • este interzisă folosirea afumătorilor improvizate ori amplasarea acestora în magazii, poduri, sub șoproane sau lângă materiale combustibile; afumătorile se confecționează din zidării de cărămidă și materiale incombustibile și se amplasează independent de celelalte construcții din gospodărie.
În cazul producerii unui incendiu, se acționează de urgență pentru:
  • anunțarea incendiului la numărul de apel unic 112;
  • evacuarea tuturor ocupanților clădirii/amenajării precum și a bunurilor importante adăpostite, în ordinea valorii;
  • stingerea incendiului cu mijloace de primă intervenție.
  • 2 misiuni la accidente rutiere produse în municipiul Iași. Nu au fost înregistrate victime. Cazurile au rămas în atenția autorităților pentru cercetări.
  • 47 de cazuri SMURD, pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave.
  • 7 alte misiuni:
  • 3 intervenții pentru transportul persoanelor supraponderale.
  • 2 misiuni pentru deblocarea ușilor de acces în vederea facilitării echipajelor medicale.
  • 1 misiune pentru asistența persoanelor în localitatea Lespezi.
  • 1 misiune pentru asigurarea măsurilor specifice la o avarie a unei conducte de aducțiune cu gaz, în municipiul Iași, șoseaua Bucium.
  • 9 activități de control și informare preventivă:
În perioada menționată, inspectorii de prevenire din cadrul ISU Iași au efectuat 9 controale pe linia prevenirii și stingerii incendiilor la obiective din județul Iași.
Pe timpul verificărilor, pompierii au efectuat și instruirea de specialitate cu reprezentanții obiectivelor.
Personalul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihail Sturdza” al județului Iași va continua activitățile orientate spre siguranța cetățenilor, cu accent pe prevenirea situațiilor de urgență și gestionarea operativă a evenimentelor care pun în pericol viața semenilor sau bunurile materiale ale acestora.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro
„Descarcă și tu noua APLICAȚIE DSU!” Aplicația DSU este disponibilă atât pe telefoanele cu sistem de operare APPLE, cât și Android și poate fi descărcată gratuit, după cum urmează :
  • App Store - https://apps.apple.com/ro/app/dsu/id1663813906
  • Google Play - https://play.google.com/store/apps/details?id=com.orson.dsu
Materiale de informare preventivă pot fi descărcate de pe linkul: https://isujis.ro/prevenire/informare-preventiva/materiale-de-informare-preventiva/
Compartimentul Informare și Relații Publice
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii