MAI Bilanțul zilei de miercuri
MAI:Bilanțul zilei de miercuri
20 Jul, 2023 12:25
ZIUA de Constanta
598
Marime text
BULETIN DE PRESĂ
20 iulie 2023
20 iulie 2023
Bilanțul zilei de miercuri: 18 de persoane aflate în dificultate au fost salvate, iar peste 1.500 au fost asistate medical de echipajele SMURD
Echipajele operative au fost prezente la datorie pentru intervenția imediată la solicitările cetățenilor și gestionarea optimă a situațiilor de urgență produse la nivel național. Stingerea incendiilor, acordarea de prim ajutor, descarcerarea, deblocarea sau salvarea persoanelor și animalelor din medii ostile vieții reprezintă doar câteva exemple dintre cele 1.929 misiuni desfășurate de salvatori, în ultimele 24 de ore (19.07.2023).
La nivel național, 1.508 persoane au primit ajutorul echipajelor SMURD, cele mai multe solicitări de sprijin fiind înregistrate în zona București-Ilfov (345 cazuri), urmată de județele Constanța (95 cazuri), Timiș (78 cazuri), Mureș (67 cazuri) și Cluj (57 cazuri).
În cursul zilei de ieri, echipajele operative au acționat pentru stingerea celor 155 de incendii înregistrate la nivel național și au gestionat cu promptitudine 240 de misiuni pentru protecția comunităților.
Din totalul celor 155 de incendii înregistrate în ultimele 24 de ore, 94 de intervenții au fost la arderi necontrolate de miriști, vegetație uscată și deșeuri, fiind afectate peste 600 ha de teren.
De asemenea, pe parcursul zilei de ieri, pompierii au salvat 18 persoane aflate în dificultate.
Totodată, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină în 13 cazuri, pentru extragerea victimelor din autoturismele implicate în accidente rutiere.
❗O astfel de intervenție a avut loc ieri, în județul Suceava, unde salvatorii au fost solicitați să acționeze pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs în localitatea Băișești. Ajunse la locul solicitării, echipajele de descarcerare și prim ajutor au constatat că, în urma coliziunii dintre un microbuz și un autoturism, au rezultat cinci victime. Pompierii au acționat cu proptitudine pentru extragerea a două persoane rămase încarcerate în cele două autoturisme, iar echipajele medicale au evaluat și asistat medical toate cele cinci victime, ulterior acestea fiind transportate la spital.
Concomitent cu aceste tipuri de misiuni, pompierii militari au fost la datorie pentru limitarea și înlăturarea efectelor generate de fenomenele hidrometeorologice care s-au manifestat în această perioadă. Astfel, în ultimele 24 de ore, salvatorii au acționat în 14 de localități din 6 județe (BC, CS, DJ, MS, OT și TR) pentru evacuarea apei din 1 casă și 1 curte, precum și pentru degajarea a 22 copaci căzuți pe carosabil/autoturisme, 5 autoturisme fiind avariate.
În perioada de referință, la nivel național au fost transmise 33 mesaje de avertizare a populației prin sistemul RO-ALERT, dintre care 10 mesaje privind prezența animalelor periculoase (urși) în județele Argeș, Brașov, Buzău, Harghita, Mureș, Prahova și Vâlcea, 20 de mesaje privind fenomenele meteorologice periculoase în județe Bacău, Bistrița, Buzău, Covasna,Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Mureș, Neamț, Suceava, Vâlcea, Vaslui și Vrancea, 2 mesaje privind fenomenele hidrologice periculoase în județul Covasna și 1 mesaj privind dispariția unui minor, în județul Suceava.
În continuare, echipajele operative ale inspectoratelor pentru situații de urgență rămân mobilizate pentru a interveni, în cel mai scurt timp, la solicitările de sprijin primite din partea autorităților și cetățenilor. Evoluția situațiilor de urgență va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național al IGSU pentru dispunerea măsurilor imediate care să asigure eficientizarea misiunilor de răspuns.
Nu uitați! Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii