Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
19:21 25 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministerul Afacerilor Interne Comunicat de presă - 04.03.2022

ro

04 Mar, 2022 14:32 1059 Marime text
COMUNICAT DE PRESĂ
Nr. 152 din 04 martie 2022
 
       
2.880 de locuri scoase la concurs pentru admiterea în școlile postliceale din Ministerul Afacerilor Interne
 
În perioada  7 martie – 27 mai 2022, se organizează o nouă sesiune de admitere în cele 6 unități de învățământ ale MAI în care se formează agenți de poliție, subofițeri și maiștri militari. Numărul de locuri, defalcat pe instituții, este următorul: Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina – 1.340 de locuri, Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" Cluj-Napoca – 300 de locuri, Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea – 240 de locuri, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani – 350 de locuri, Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni – 350 de locuri, Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești – 300 de locuri.
 
Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare și care doresc să candideze pe unul din aceste locuri, pot depune cererea-tip de înscriere începând cu 7 martie până la data de 18 martie, în funcție de opțiunea aleasă – poliție, poliție de frontieră, jandarmerie, pompieri - și în funcție de domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate, exclusiv în format electronic, inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică.
 
Astfel, unitățile de recrutare sunt structurile de resurse umane din cadrul inspectoratelor județene de poliție, de jandarmerie sau pentru situații de urgențe, precum și inspectoratele teritoriale ale poliției de frontieră, cât și structurile de resurse umane ale Inspectoratelor Generale de la nivel central, potrivit organizării administrativ-teritoriale și specialității pentru care optează candidații – poliție, poliție de frontieră, jandarmi, pompieri, în raport de oferta educațională. În cazul candidaților care optează pentru locurile Poliţiei de Frontieră şi nu au domiciliul într-un judeţ limitrof frontierei de stat, aceștia se pot adresa structurilor de resurse umane din unităţile subordonate Inspectoratului General al Poliţiei Române, potrivit domiciliului sau reşedinţei înscris/ă în cartea de identitate.
 
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape.
 
În vederea constituirii dosarului de recrutare, candidații depun toate documentele solicitate până la data de 27 martie 2022. Evaluarea psihologică a candidaților se susține cel târziu până la data de 22 martie 2022, conform planificării realizate de către persoanele responsabile. Urmează proba de evaluare a performanței fizice, evaluarea cunoștințelor și examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.
 

Proba de evaluare a performanței fizice se va derula în perioada 31 martie - 06 aprilie 2022, candidații fiind repartizați pe 7 centre zonale, indiferent de școala pentru care candidează, astfel:
 
- Academia de Poliție "Alexandru Ioan Cuza" - pentru candidații din Municipiul București și județele: Argeș, Călărași, Constanța, Giurgiu, Ialomița, Ilfov, Teleorman, Tulcea;
 
- Școala de Agenți de Poliție "Vasile Lascăr" Câmpina - pentru candidații din județele: Brașov, Brăila, Buzău, Covasna, Dâmbovița, Galați, Prahova, Vrancea;
 
- Școala de Agenți de Poliție "Septimiu Mureșan" Cluj-Napoca - pentru candidații din județele: Alba, Bistrița-Năsăud, Cluj, Harghita, Hunedoara, Maramureș, Mureș, Sălaj, Sibiu;
 
- Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră "Avram Iancu" Oradea - pentru candidații din județele: Arad, Bihor, Caraș-Severin, Satu Mare, Timiș;

 
- Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Grigore Alexandru Ghica" Drăgășani - pentru candidații din județele: Dolj, Gorj, Mehedinți, Olt, Vâlcea.
 
- Școala Militară de Subofițeri Jandarmi "Petru Rareș" Fălticeni - pentru candidații din județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava, Vaslui;
 
- Atenție! Candidații pentru Școala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești susțin proba de evaluare a performanței fizice exclusiv la sediul școlii, fără a conta domiciliul sau reședința înscris/ă pe cartea de identitate.
 
De menționat este faptul că proba de evaluare a performanței fizice se susține, indiferent de unitatea de învățământ pentru care candidatul a optat, în centrele zonale de selecție, potrivit arondării, repartizarea acestora fiind în sarcina unității de învățământ pentru care au optat. Planificarea și afișarea pe site-ul oficial se realizează de către centrul zonal.
 
Această probă se evaluează cu note de la 5 la 10, respectiv „Nepromovat”, pentru promovare fiind necesar să se obțină minimum nota 5.
 
Proba de evaluare a cunoștințelor are loc în data de 09 aprilie 2022, la unitățile de recrutare.
 
Cu titlu de noutate, începând cu această sesiune, pentru candidații la concursul de admitere în unitățile de învățământ postliceal aflate în subordinea Inspectoratului General al Poliției Române, Inspectoratului General al Poliției de Frontieră și Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, proba de evaluare a cunoștințelor constă într-un test grilă, care va cuprinde, subiecte de limba română - în proporție de 40%, subiecte de limbă străină - în proporție de 15%, subiecte din legislația specifică MAI, precum și a instituțiilor politice ale statului – în proporție de 20%, subiecte de educaţie civică şi cetăţenească, exerciţii de evaluare a capacităţii de analiză şi sinteză, precum şi exerciţii privind deprinderea raționamentului logic -  în proporție de 15%, iar punctajul din oficiu reprezintă 10 % din nota maximă.
 
Eventualele contestații cu privire la această probă de concurs se transmit de către candidați online la adresa de e-mail a unității de învățământ pentru care candidează și se soluționează la sediul acesteia, în termen de 48 de ore de la depunere.
 
Examinarea medicală se realizează în perioada 18 aprilie – 20 mai 2022, pentru candidații care se încadrează în numărul de locuri scoase la concursul de admitere, în funcție de instituția de învățământ vizată, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
 
Unitățile de învățământ postează pe site-ul oficial, la finalul fiecărei zile, situația candidaților care au finalizat examinarea medicală, succesiv, până la completarea numărului de locuri scoase la concursul de admitere. Sunt declarați admiși candidații care au fost declarați apt medical, în ordinea descrescătoare a notelor finale.
 
Rezultatele finale ale admiterii vor fi aduse la cunoștința candidaților prin afișare la sediul unităților de învățământ și prin postare pe site-urile oficiale ale acestora, până la data de 27 mai 2022.
 
În ceea ce privește probele de concurs pentru admiterea la Şcoala de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă "Pavel Zăgănescu" Boldești, acestea se susțin la sediul unității de învățământ. Înscrierea candidaților, depunerea dosarelor de candidat, examinarea psihologică, susținerea probelor, precum și examinarea medicală se susțin la aceleași date cu cele ale celorlalte școli, potrivit celor menționate mai sus.
După fiecare probă de concurs, școlile vor publica pe site-urile proprii rezultatele obținute de candidați.
 
Detalii cu privire la această sesiune de admitere, inclusiv în ceea ce privește tematica și bibliografia, vor fi disponibile pe site-ul MAI  https://www.mai.gov.ro/cariera/institutii-de-invatamant-formare-profesionala/ , dar și pe site-urile inspectoratelor generale și ale fiecărei instituții de învățământ amintite.
 
 
DIRECȚIA INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii