Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
04:21 23 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Poliția Municipiului București -Serviciul pentru Protecția Animalelor desfășoară în permanență activități privind combaterea și prevenirea faptelor de natură penală

ro

14 Mar, 2024 09:15 613 Marime text
Nr. 71 din 14 martie 2024
 
 
REȚINUT DE POLIȚIȘTII CAPITALEI
PENTRU UCIDEREA ANIMALELOR CU INȚENȚIE
 
 
Polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul pentru Protecția Animalelor desfășoară în permanență activități privind combaterea și prevenirea faptelor de natură penală și contravențională comise asupra animalelor, precum și luarea măsurilor specifice pentru animalele aflate în pericol.
 
În acest context, la data de 11 martie 2024, Serviciul pentru Protecția Animalelor a reținut un bărbat, în vârstă de 71 de ani, față de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de uciderea animalelor cu ințenție.
 
În fapt, la data de 10 martie 2024, Serviciul pentru Protecția Animalelor a fost sesizat de către o persoană, cu privire la faptul că vecinul i-ar fi suprimat viața pisicii sale, apoi ar fi aruncat trupul neînsuflețit al animalului pe carosabil.
 
Polițiștii care s-au deplasat cu operativitate la adresă au constatat că cele sesizate se confirmă, persoana bănuită de comiterea faptei fiind un bărbat, în vârstă de 71 de ani.
 
De asemenea, a fost efectuată cercetarea la fața locului, trupul neînsuflețit al animalului fiind ridicat și transportat la Institutul de Diagnostic și Sănătate Animală pentru necropsie.
 

Astfel, a fost emisă ordonanța pentru efectuarea în continuare a urmăririi penale față de bărbatul în cauză,  acesta fiind reținut pentru 24 de ore.
 
Ulterior, față de acesta, magistrații au dispus măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
 
Cercetările sunt continuate de către Serviciul pentru Protecția Animalelor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uciderea animalelor cu intenție.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Polițiștii Serviciului pentru Protecția Animalelor reamintesc cetățenilor faptul că relele tratamente și cruzimile aplicate animalelor se pedepsesc inclusiv cu închisoarea.

 
Conform art. 25 din Legea 205/2004,  privind protecția animalelor constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă:
 
-        intervențiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal sau altor scopuri necurative, cum ar fi codotomia, cuparea urechilor, secționarea corzilor vocale, ablația ghearelor, coltilotul ciocului și dinților;
 
-        despărțirea puilor de mamă până la vârsta de minimum opt săptămâni de viață în vederea comercializării, exceptând îndepărtarea puilor de mamă înainte de perioada minimă specifică speciei pentru înțărcare;
 
-        folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor sau pentru a le controla agresivitatea, dacă le creează suferință.
 
(2) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la un an la 5 ani sau cu amendă:
 
-        folosirea animalelor sălbatice aparținând subîncrengăturii vertebrate, indiferent de gradul de îmblânzire, născute în captivitate sau capturate din natură, în spectacole de circ, circuri ambulante, caravane și trupe de artiști ambulanți, precum și în orice alte tipuri de spectacole similare;
 
-        folosirea armelor cu tranchilizant asupra animalelor în alte situații decât pentru imobilizarea acestora;
 
-        practicarea tirului pe animale domestice sau pe animale sălbatice captive;
 
-        rănirea cu intenție a animalelor.
 
(3) Constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani:
 
-        uciderea animalelor, cu intenție, fără drept;
 
-        schingiuirea animalelor;
 
-        organizarea de lupte între animale sau cu animale;
 
-        zoofilia.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii