Ședință operativă la MAI în urma atenționărilor hidrologice
Ședință operativă la MAI în urma atenționărilor hidrologice
08 Mar, 2016 09:29
ZIUA de Constanta
1225
Marime text
Luni, 7 martie a.c., la sediul M.A.I., a avut loc o videoconferință cu prefecții, condusă de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, în cadrul căreia au fost discutate măsurile preventive dispuse în contextul avertizărilor hidrologice emise în această dimineață de către Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, pentru zona de sud-vest a țării.
Ministrul Petre Tobă a cerut prefecților și reprezentanților structurilor teritoriale cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență, din județele vizate (Caraș-Severin, Timiș, Gorj, Mehedinți, Dolj, Hunedoara și Alba), să monitorizeze permanent cotele apelor din zona de competență și să ia măsurile specifice în cazul în care se înregistrează creșteri ale debitelor de natură să pună în pericol siguranța populației.
De asemenea, ministrul afacerilor interne a cerut ca la nivel teritorial să fie făcute evaluări pornind de la experiența anilor anteriori și să se acorde o atenție deosebită zonelor în care au fost probleme, iar dacă se impune să se ceară sprijin uman și logistic din județele limitrofe.
În județele în care se pot înregistra situații deosebite, vor fi activate Grupele operative sau Comitetele pentru Situații de Urgență. Oficialul M.A.I. a subliniat necesitatea colaborării eficiente atât între structurile teritoriale de profil, cât și cu Centrul Operațional de Comandă al Ministerului Afacerilor Interne, cerând prefecților și șefilor structurilor M.A.I. să raporteze de îndată orice problemă.
Totodată, ministrul afacerilor interne a menționat că Inspectoratul General de Aviație are pregătite elicoptere pentru monitorizarea debitelor cursurilor de ape aflate sub atenționări și pentru salvarea oamenilor, dacă situația din teren o impune.
La videoconferință au participat reprezentanți ai instituțiilor cu responsabilități în gestionarea situațiilor de urgență din cadrul Ministerului Transporturilor, Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, Ministerului Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri, Ministerului Sănătății, Ministerului Energiei, Administrației Naționale de Meteorologie și ai Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, precum și secretari de stat și șefi ai structurilor centrale din Ministerul Afacerilor Interne.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii