Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:19 17 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Weekend de foc pentru salvatorii din întreaga țară

ro

10 Apr, 2023 12:41 675 Marime text
BULETIN DE PRESĂ
10 aprilie 2023
 
Weekend de foc pentru salvatorii din întreaga țară
 
În acest sfârșit de săptămână (07-09.04.2023), în care s-au sărbătorit Floriile de către credincioșii ortodocși, iar cei catolici au aprins în casele lor lumina Învierii, peste 5.000 de pompieri s-au aflat, zilnic, la datorie pentru asigurarea protecției și siguranței cetățenilor.
 
Astfel, pe parcursul zilelor de vineri, sâmbătă și duminică, la nivel național, pompierii salvatori au gestionat 4.306 intervenții în situații de urgență.
 
De asemenea, în perioada de referință, echipajele de intervenție au acționat pentru stingerea a 210 incendii, precum și în alte 507 intervenții în sprijinul comunităților, cum ar fi deblocarea de persoane sau animale, distrugerea muniției neexplodate etc.
 
Totodată, echipajele SMURD au răspuns celor 3.576 de solicitări primite din partea cetățenilor, 3.626 de persoane fiind asistate medical.
 
Pe timpul misiunilor desfășurate, echipajele de descarcerare au fost solicitate să intervină la 13 accidente rutiere, pentru extragerea persoanelor dintre fiarele contorsionate ale autoturismelor.
 
De asemenea, în ultimele trei zile, pe timpul misiunilor desfășurate, pompierii militari au salvat 14 persoane aflate în dificultate.

 
Dintre cele mai importante misiuni, amintim:
 
❗ În primele ore ale dimineții de vineri, salvatorii mureșeni au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o casă din localitatea Meștera. La sosirea forțelor de intervenție la locul solicitării, arderea se manifesta generalizat pe o suprafață de aproximativ 200 mp. Pe timpul acțiunii de stingere, în interiorul locuinței a fost găsită o victimă decedată. După mai multe ore de luptă cu flăcările, incendiul a fost lichidat.
 
❗ O altă misiune complexă a avut loc pe parcursul zilei de sâmbătă, în județul Giurgiu, unde salvatorii au fost solicitați să intervină pentru gestionarea urmărilor unui accident rutier produs pe raza localității Valea Plopilor, DN 6, între un autoturism și o motocicletă. Echipajele medicale au reușit stabilizarea motociclistului, astfel încât acesta să fie transportat cu elicopterul SMURD la o unitate medicală din Capitală. Celelalte două persoane din autoturismul implicat în evenimentul rutier au fost evaluate medical la fața locului, nefiind necesar transportul la spital.
 
❗ Pompierii maramureșeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu izbucnit duminică la o biserică din localitatea Borșa. Ajunși la locul solicitării, colegii noștri au constatat că arderea se manifesta pe o suprafață de aproximativ 200 mp, cu posibilitate de propagare la casele învecinate. Incendiul a fost lichidat fără a fi înregistrate victime.
 

Recomandăm cetățenilor să respecte, în continuare, câteva reguli esențiale pentru a nu deveni victime ale incendiilor. Este important ca lumânările sau candelele aprinse să fie așezate într-un suport incombustibil (exemplu: într-o farfurie cu puțină apă) și să nu fie amplasate în apropierea hainelor sau a altor textile. În nicio situație, nu lăsați lumânările sau candelele aprinse nesupravegheate și nu adormiţi cu lumânările aprinse.
De asemenea, recomandăm părinţilor supravegherea permanentă a micuţilor lor, pentru a fi eliminată posibilitatea ca aceştia să utilizeze diverse surse de aprindere (brichete, chibrituri) sau alte obiecte periculoase care îi pot răni.
 
Salvatorii rămân la datorie pentru intervenția promptă la solicitările cetățenilor aflați în dificultate, iar dinamica evenimentelor din teren va fi atent monitorizată de Centrul Operațional Național, pentru dispunerea imediată a măsurilor necesare optimizării misiunilor de răspuns.
 
Informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.
 
 
 
SERVICIUL INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii