Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:26 23 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicat de presă MApN Ziua Armatei României în Bucureşti

ro

23 Oct, 2015 14:36 1266 Marime text
Ziua Armatei României va fi sărbătorită anul acesta printr-o serie de manifestări organizate în toate localităţile în care sunt unităţi militare, ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai apărării şi în bazele militare din teatrele de operaţii unde sunt dislocaţi militari români.
În Bucureşti, activităţile vor avea loc duminică, 25 octombrie, după următorul program:
Ora 8.30 – Monumentul Eroilor Patriei, de la Universitatea Naţională de Apărare „Carol I” – ceremonie de coroane şi  jerbe de flori.
Ora 10.00 – Mormântul Ostaşului Necunoscut, din Parcul Carol – ceremonie militară şi religioasă de depunere de coroane şi jerbe de flori; depunerea Jurământului militar de către aproximativ 300 de studenţi şi cursanţi de la Academia Tehnică Militară, Universitatea Naţională de Apărare „Carol I”; depunerea a două urne cu pământ adus din Republica Kalmâkia (Federaţia Rusă), unde va fi inaugurat Cimitirul de Onoare Românesc, prima necropolă de război construită pentru militarii români căzuţi în luptele de la Stalingrad.
Ora 11.00 – În Parcul Carol – Ziua Porţilor Deschise la Memorialul Eroilor Neamului; moment artistic susţinut de Muzica militară a Ministerului Apărării Naţionale, Ansamblul Doina al Armatei, Clubul Andantino al Cercului Militar Naţional; expoziţie statică de tehnică militară, prezentarea activităţii categoriilor de forţe ale Armatei, Muzeului Militar Naţional şi Clubului Steaua, dar şi a ofertei educaţionale de la Academia Tehnică Militară; platformă de jocuri şi concursuri pentru copii care va cuprinde o tiroliană, un perete de căţărare, concurs de desene pe asfalt, perimetru pentru echitaţie, concurs de cros, etc.
Ora 11.00 – Monumentul Eroilor căzuţi în Teatrele de Operaţii şi pe teritoriul României, din Parcul Tineretului – ceremonie militară de depuneri de coroane de flori.
Ora 18.30 – Retragere cu torţe pe traseul Palatul Cercului Militar Naţional, B-dul Regina Elisabeta, B-dul Mihai Kogălniceanu, Splaiul Independenţei, Podul Cotroceni, Şoseaua Cotroceni, B-dul Iuliu Maniu, B-dul Vasile Milea, Drumul Taberei, Statul Major al Forţelor Terestre. 

 
 
               
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii