Convorbiri militare romano-suedeze
Convorbiri militare romano-suedezeMINISTERUL APĂRĂRII NAŢIONALE
Direcţia Informare şi Relaţii Publice
tel./fax: 021/319 60 22
e-mail: presamapn@mapn.ro
Nr. 359
12 octombrie 2009
Persoană de contact: Lt.col. Cristina Iacobuţ, tel. 0722.380.138
Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro
Convorbiri militare româno-suedeze
În perioada 12-14 octombrie, la invitaţia şefului Statului Major General, amiralul dr. Gheorghe MARIN, comandantul suprem al Forţelor Armate suedeze, generalul Sverker GÖRANSON, efectuează o vizită oficială în România.
În timpul convorbirilor oficiale de luni, 12 octombrie, cei doi lideri au abordat aspecte ale cooperării militare bilaterale, au identificat noi modalităţi de întărire şi diversificare a acesteia şi au discutat despre evoluţia situaţiei de securitate din regiunea Mării Negre şi din Balcanii de Vest, precum şi despre subiecte de interes comun de pe agendele de lucru ale NATO şi UE.
Amiralul MARIN i-a prezentat omologului său elemente ale experienţei acumulate în procesul de modernizare, de transformare şi de profesionalizare a forţelor armate ale României în calitate de ţară membră a NATO şi a UE, precum şi ale participării militarilor români la operaţii şi misiuni internaţionale.
Programul delegaţiei suedeze mai cuprinde depunerea unei coroane de flori la Monumentul Ostaşului Necunoscut, vizitarea Universităţii Naţionale de Apărare „Carol I”, a Academiei Forţelor Aeriene „Henri Coandă”, participarea la un exerciţiu demonstrativ al Batalionului 21 Vânători de Munte din Predeal şi vizitarea Bazei 71 Aeriene de la Câmpia Turzii.
Biroul de presă
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp