Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
13:33 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Ministrul Mihnea Motoc, la reuniunile Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării şi ale Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare

ro

14 Nov, 2016 12:02 1886 Marime text
Ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, va participa la Bruxelles, în zilele de 14 și 15 noiembrie, la reuniunea Consiliului Afaceri Externe în formatul miniştrilor apărării, precum şi în formatul mixt împreună cu miniştrii afacerilor externe din statele membre ale Uniunii Europene, respectiv la întâlnirea Comitetului Director al Agenţiei Europene de Apărare.
        Dezbaterile se vor axa pe subiecte de actualitate de pe agenda europeană în domeniul securităţii şi apărării, pe fondul provocărilor de securitate complexe cu care se confruntă Uniunea şi în contextul demersurilor întreprinse în vederea implementării Strategiei Globale a UE şi a elaborării Planului de acţiune al Comisiei Europene în domeniul apărării. De asemenea, reuniunea Consiliului Afaceri Externe va furniza orientări suplimentare privind implementarea Declaraţiei comune UE – NATO şi va dezbate perspectivele operaţiilor şi misiunilor Politicii de Securitate și Apărare Comune aflate în derulare.
           În marja reuniunii, ministrul român al apărării naţionale va participa, alături de ministrul afacerilor externe, Lazăr Comănescu, la o întâlnire cu omologii francezi, Jean-Yves Le Drian şi, respectiv, Jean-Marc Ayrault.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii