Participarea ministrului apărării naționale la Conferinţa multinaţională în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice 2016
Participarea ministrului apărării naționale la Conferinţa multinaţională în domeniul apărării împotriva
31 Oct, 2016 16:55
ZIUA de Constanta
1575
Marime text
În prima zi a Conferinţei multinaţionale în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice, care se desfăşoară la Londra, luni, 31 octombrie, ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, a susţinut o alocuţiune în care a expus cele mai importante repere ale cooperării dintre România şi SUA în domeniul apărării antirachetă, cu accent pe operaţionalizarea bazei de la Deveselu. În acest context, oficialul român a subliniat rolul important al României în procesul de realizare a capabilităţii de apărare împotriva rachetelor balistice la nivel Aliat, prin asumarea găzduirii elementelor sistemului SUA dislocat în Europa, fapt ce a dus la creşterea substanţială a ariei de acoperire a sistemului NATO BMD şi la declararea Capabilităţii Operaţionale Iniţiale la Summit-ul de la Varşovia. Ministrul Motoc a subliniat din nou caracterul defensiv al capabilităţii, plecând de la obiectivul urmărit, de a proteja populaţia şi teritoriul Aliat de ameninţări din afara spaţiului euro-atlantic.
Pentru rezultatele meritorii în domeniul apărării antirachetă şi ca recunoaştere a eforturilor şi implicării active a Ministerului Apărării Naţionale în operaţionalizarea bazei de la Deveselu, ministrul apărării a primit premiul anual „David R. Israel”.
În marja conferinţei, ministrul Motoc s-a întâlnit cu directorul Agenţiei pentru Apărare Antirachetă a SUA, viceamiralul James D. Syring. Pe parcursul întrevederii, ministrul apărării a reconfirmat angajamentul solid al României pentru domeniul apărării antirachetă, cu un rol important în contextul de securitate actual şi a subliniat faptul că proiectul comun în domeniul apărării împotriva rachetelor balistice a dus la creşterea securităţii României şi a spaţiului Euro-Atlantic şi la întărirea Parteneriatului Strategic dintre România şi SUA. A reiterat susţinerea României pentru dezvoltarea pe mai departe a componentei europene a sistemului antirachetă al SUA, ca proiect strategic ce întăreşte relaţia transatlantică dintre aliaţii europeni şi SUA, în plan bilateral şi în cadrul NATO.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii