Participarea ministrului Mircea Duşa la reuniunea miniştrilor aliaţi ai apărării de la Bruxelles

25 Jun, 2015 12:42
ZIUA de Constanta
1025
Marime text
Miercuri, 24 iunie, ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a participat la dineul de lucru din cadrul Reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, dedicat adaptării strategice a Alianţei la noul context de securitate, în perspectiva următorului summit al Alianței, ce urmează să se desfășoare anul viitor, la Varşovia. Cu această ocazie, au fost dezbătute aspecte referitoare la provocările curente la adresa securității și implicațiile acestora pentru Alianță, în contextul reiterării angajamentelor privind implementarea deciziilor summit-ului din Țara Galilor, precum și direcțiile de acțiune în perspectiva conturării agendei viitorului summit. Totodată, în prezența Înaltului Reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politică de Securitate, Federica Mogherini, au fost abordate perspectivele dezvoltării cooperării NATO-UE, în vederea consolidării proiectelor de interes comun, în contextul unei abordări complementare a eforturilor celor două organizații.
În dimineața zilei de 25 iunie, în cadrul Reuniunii Comisiei NATO – Ucraina, miniştrii apărării au discutat despre priorităţile Ucrainei referitoare la avansarea reformelor din domeniul securităţii şi apărării, precum şi despre noua Strategie de Securitate Naţională recent adoptată de această ţară. Ministrul apărării naţionale, Mircea Duşa, a reafirmat sprijinul pe care România îl acordă Ucrainei, declarând că „poziţia ţării noastre este fermă privind independenţa politică, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în cadrul graniţelor recunoscute la nivel internaţional”. Totodată, a exprimat hotarârea de a depune eforturi pentru implementarea proiectului de apărare cibernetică pentru Ucraina, dezvoltat în cadrul Fondului de Asistenţă NATO coordonat de România şi de a continua sprijinul pentru misiunea OSCE din Ucraina şi pentru reforma învăţamântului militar ucrainean.
Biroul de Presă

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii