Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:50 25 11 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Reuniunea Comitetului interministerial pentru implementarea Acordului dintre Romania si Statele Unite ale Americii

ro

22 Jun, 2010 20:22 955 Marime text

Nr. 154                            

22 iunie 2010                              

Aceste informaţii sunt disponibile şi în internet, la adresa www.mapn.ro

COMUNICAT DE PRESĂ

Centrul de Coordonare şi Monitorizare a Implementării Acordului de Acces (CCMIA), din cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare al Ministerului Apărării Naţionale, a organizat marţi, 22 iunie, la sediul M.Ap.N., reuniunea semestrială a Comitetului interministerial constituit în baza H.G. nr. 565/2007, completată cu H.G. nr. 456/2008, pentru implementarea Legii nr. 268/2006 cu privire la Acordul dintre România şi Statele Unite ale Americii privind activităţile forţelor Statelor Unite staţionate pe teritoriul României (Acordul de Acces).

Reuniunea a fost condusă de preşedintele Comitetului interministerial, Viorel Oancea, secretar de stat pentru politica de apărare şi planificare în Ministerul Apărării Naţionale. La eveniment au participat secretari de stat şi alţi reprezentanţi ai ministerelor şi instituţiilor publice cu atribuţii în implementarea prevederilor Acordului de Acces.

Au fost prezentate concluziile şi propunerile reieşite în urma desfăşurării reuniunii Comitetului Mixt România-SUA care a avut loc la Bucureşti, în data de 14 iunie 2010. De asemenea, oficialii din ministerele şi instituţiile participante au prezentat modul de îndeplinire, în domeniile proprii de responsabilitate, a cerinţelor ce decurg din Acordul de Acces şi aranjamentele de implementare ale acestuia.

Totodată, a fost făcută o informare despre constituirea, în cadrul Departamentului pentru politica de apărare şi planificare, a secretariatului tehnic permanent al Comisiei interministeriale pentru legătura cu forţele armate străine, în baza Legii nr. 291/2007 privind intrarea, staţionarea, desfăşurarea de operaţiuni sau tranzitul forţelor armate străine pe teritoriul României, a H.G. nr. 806/2009 privind organizarea şi funcţionarea Comisiei interministeriale pentru legătura cu forţele armate străine şi a Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M 54/2010.

Biroul de Presă al M.Ap.N.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii