Scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa Puneţi ordine la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N., domnule ministru!
Scrisoare deschisă adresată ministrului Apărării Naţionale, domnul Mircea Duşa: Puneţi ordine la Casa de
12 Aug, 2013 14:05
ZIUA de Constanta
5142
Marime text
Având în vedere că odată cu aprobarea Legii 241/2013 ne îndreptăm spre încheierea primei faze a procesului de rezolvare a gravelor disfuncţionalităţi produse în domeniul drepturilor cuvenite rezerviştilor militari , îmi permit, domnule ministru, să vă semnalez câteva aspecte referitoare la multitudinea ilegalităţilor cu care s-au confruntat şi încă se mai confruntă pensionarii militari din M.Ap.N. Voi încerca să vă prezint aceste aspecte analizând comparativ situaţia de la cele trei structuri de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională care au în subordine case de pensii sectoriale – M.Ap.N., M.A.I. şi S.R.I.
1 Casele de Pensii Sectoriale ale M.A.I. şi S.R.I. au emis ,de regulă, pentru fiecare pensionar, câte o decizie de recalculare şi una de revizuire. La Casa sectorială de pensii a M.Ap.N., pentru o singură persoană au fost emise până la 17 decizii de recalculare şi revizuire. Vă prezint, domnule ministru , cazul unui colonel care pe parcursul a patru luni, decembrie 2011 - martie 2012, a primit 7 decizii de revizuire ( vezi anexa nr.1). În mai 2013 a primit a opta decizie, probabil ultima.
În condiţiile în care legislaţia nu s-a modificat această situaţie poate fi justificată doar prin lipsa de profesionalism sau iresponsabilitatea celor care au întocmit şi verificat aceste documente. În această perioadă în care au fost semnalate grave nereguli comise de personalul Casei de pensii Sectoriale a M.Ap.N., a avut cineva curiozitatea să verifice cum au fost selecţionaţi şi care este gradul de pregătire profesională a celor care au produs prin documentele emise , atâta suferinţă pensionarilor militari? Mă îngrijorează perspectiva ca aceste persoane , de neînlocuit, vor fi implicate şi în emiterea deciziilor în conformitate cu prevederile Legii 241/3013. De această dată, dacă erorile se vor repeta, răspunderea va numai a dumneavoastră, domnule ministru!
2 La Casele de Pensii Sectoriale ale M.A.I. şi S.R.I. nu au fost modificate ilegal şi abuziv grupele de muncă ale pensionarilor. La M.Ap.N., la câteva mii de pensionari, selecţionaţi pe nişte criterii aleatorii, le-au fost “îmbunătăţite” grupele de muncă, cu încălcarea prevederilor legale, de către comandantul Centrului Militar Zonal Bucureşti.(vezi anexa nr. 2). Reprezentanţii Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N. nu au verificat şi nu au sesizat ilegalitatea întocmirii acestor documente(completări la fişa cu locurile de muncă), astfel că aceşti pensionari au beneficiat de sume care ulterior s-au dovedit a fi foloase necuvenite. Domnule ministru, nu credeţi că fapta comisă de comandantul Centrului MilitarZonal Bucureşti se încadrează la abuz în funcţie, iar a reprezentanţilor Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N.la neglijenţă în serviciu?
3 Comisiile de contestaţii de la toate aceste instituţii nu au respectat termenele legale de rezolvare a cestora. La M.Ap.N., odată cu trecerea Comisiei de contestaţii în subordinea Departamentului pentru relaţia cu Parlamentul şi informare publică, conform Ordinului Nr. 435 din 3 aprilie 2013, publicat în Monitorul Oficial nr.204/10.04.2013, am sperat că activitatea acesteia se va îmbunătăţii substanţial. Am sperat degeaba , domnule ministru! Pensionarii au început să primească , contrar prevederilor legale, o singură hotărâre din partea acestei comisii , pentru rezolvarea a 4,5 sau 6 contestaţii. Exemplific cu situaţia unei doamne cu pensie de urmaş care, la 10 iunie 2013, după aproximativ 800 de zile de la depunerea primei contestaţii , primeşte o hotărâre prin care i se aduce la cunoştinţă că toate problemele semnalate în cele şase contestaţii depuse în perioada 21 ianuarie 2011 – 11 iunie 2013 (vezi anexa nr. 3), sunt neîntemeiate sau inadmisibile. Parcă în bătaie de joc, i se aduce la cunoştinţă doamnei că , în termen de 30 de zile poate ataca această hotărâre la tribunalul în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul !
4 La M.A.I. şi S.R.I., în vederea aplicării urgente a Legii 241/2013, reprezentanţii Comisiilor de contestaţii nu au trimis adrese prin care să solicite renunţarea de către petenţi la contestaţiile depuse. Reprezentanţii Comisiei de contestaţii a M.Ap.N., fără a avea acoperire legală în atribuţiile de funcţionare a acesteia, au transmis o adresă prin care solicită renunţarea la contestaţiile depuse “în vederea eficientizării şi urgentării demersurilor administrative şi juridice pentru repunerea în drepturile ce li se cuvin”(vezi anexa nr. 1). Domnul Vasile Costea, Secretar de stat pentru relaţia cu Parlamentul, informare publică şi creşterea calităţii vieţii personalului are cunoştinţă despre acest demers al structurii pe care o are în subordine ? Domnule ministru , acest document parşiv , trimis pensionarilor ne duce cu gândul la celebra discriminare cu care a început recalcularea pensiilor. Sper că finalizarea procesului nu va fi marcată de o altă discriminare, care să adeverească faptul că, ce începe prost, se termină şi mai prost!.
Oricum, domnule ministru, aceste adrese au creat fibrilaţii pensionarilor militari!
5 Vă rog să observaţi domnule ministru că toate documente anexate sunt semnate şi ştampilate de nişte persoane fără identitate. La o întâlnire cu reprezentanţii pensionarilor militari aţi promis că această problemă se va rezolva urgent prin elaborarea unui ordin care să reglementeze acest aspect, care a produs mari greutăţi pensionarilor militari pe timpul desfăşurării proceselor intentate diferitelor instituţii din subordinea M.Ap.N. Vrem, domnule ministru, să îi ştim pe cei care încalcă legile, afectându-ne drepturile legal cuvenite, pentru a-i putea da în judecată. Şi pentru a vă demonstra că în vremuri de normalitate la Ministerul Apărării se respectau regulile corespondenţei militare, vă trimit alăturat un document din anul 1946, poate le va fi util şi subordonaţilor dumneavoastră (anexa nr.4). Insisit , domnule ministru, asupra necesităţii elaborării ordinului promis, contribuind astfel la responsabilizarea tuturor celor care întocmesc, verifică şi aprobă diferite documente la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N.
6 Pe timpul derulării procesului de recalculare/revizuire a pensiilor miniştrii M.A.I. sau directorul S.R.I. nu au făcut declaraţii publice privind existenţa unor ilegalităţi care s-ar fi produs în această perioadă în cadrul instituţiilor subordonate. Referitor la activitatea Casei de Pensii Sectoriale a M.Ap.N. o serie de personalităţi au făcut afirmaţii despre neregulile existente în această instituţie: domnul Victor Ponta, prim –ministrul României - ”au fost o serie de probleme la calculul pensiilor speciale” ; doamna Mariana Câmpeanu, ministrul Muncii - ” s-au creat foarte multe nedreptăţi şi disfuncţionalităţi în sistemul de pensii “. Mai tranşant şi bazându-se pe rezultatele auditului finalizat în decembrie 2012, domnul gen.lt. Corneliu Dobriţoiu a declarat” au fost pensii care au crescut fără acte doveditoare, altele au beneficiat de creşteri în baza unor documente nelegale, iar o a treia categorie de pensii este cea a celor reduse în mod abuziv….Sunt câteva mii bune de pensii crescute în mod oneros”. Dumneavoastră , domnule ministru, ca un ardelean cumpătat, aţi ordonat amplificarea controlului şi aţi promis că la terminarea acestei activităţii rezultatele vor fi făcute publice. La un an de la declanşarea acestui audit vă somez să aduceţi la cunoştinţa opiniei publice câte persoane implicate în procesul de recalculare/revizuire a pensiilor militare de stat au fost trimise în judecată, câte au fost sancţionate administrativ şi câte disciplinar.
7 Domnule ministru, ar mai trebui lămurit un aspect esenţial legat de nereguli semnalate la Casa de Pensii Sectoriale a M.Ap.N. Cum a coordonat Direcţia Financiar - Contabilă , activitatea acestei instituţii, fiind singura structură de specialitate a ministerului care avea această resposabilitate? Pentru haosul existent acum o mare resposbilitate revine domnei gen. Maria Lupu,şefa Direcţiei Financiar Contabile. În condiţiile în care primul ministru şi mai mulţi miniştri sunt îngrijoraţi de situaţia existentă la Casa de Pensii Sectoriale a M.Ap.N., domnia sa a mai primit o stea de general. Probabil pentru zecile de mii de procese şi zecile de mii de contestaţi cu care această instituţie se confruntă la ora actuală. S-a considerat probabil că toate neregulile sunt în responsabilitatea subordonaţilor. Şi nu este normal aşa ceva , domnule ministru! Doamna general este obligată să organizeze o conferinţă de presă, în acest domeniu având o vastă experienţă, în care să îşi asume responsabilitatea şi să îşi depună demisia de onoare.
Având în vedere toate aceste aspecte vă somez, domnule ministru, să puneţi ordine la Casa de Pensii Sectorială a M.Ap.N. Sunteţi obligat de înalta responsabilitae a funcţiei să acţionaţi astfel încât în perioada imediat următoare şi la această instituţie din subordinea M.Ap.N să fie respectate legile.
Col.(r) Remus Macovei 11august 2013

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
- SERGIU 08 Oct, 2013 16:52 MAI tarilor da de cev cei care au iesit la pensie inainte de 2011 sunt mai militari decat cei care din diverse motive involuntare de vointa lor au ajuns in pensie dupa 2011, in legea 263/2010 la final mentiona ca ORICE PREVEDERI ANTERIOARE SE ABROGA, deci si voi ati fost in legalitate , dar pentru voi PONTA a dat lege sa reveniti la pemsii kilitare ,,sunteti tari ma cu DOGARU vostru, RUSINE ARMIEI ROMANE PENTRU DISCRIMINARE, DECI TOTI CEI PROVENITI DIN COMUNISM SUNT AVANTAJATI CA EI ERAU IN PENSIE INAINTE DE 2011