Şeful SMG la aniversarea Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”

30 Jun, 2015 17:49
ZIUA de Constanta
1179
Marime text
Şeful Statului Major General, generalul-locotenent Nicolae Ciucă, va participa miercuri, 1 iulie, de la ora 9.00, la ceremonia dedicată împlinirii a 155 de ani de la înfiinţarea Regimentului 30 Gardă „Mihai Viteazul”.
În cadrul ceremoniei va fi decorat Drapelul de Luptă al unităţii cu Ordinul naţional ”Serviciul Credincios” în grad de Cavaler, vor fi acordate plachete şi diplome veteranilor de război şi cadrelor militare care au făcut parte din regiment, şi va fi dezvelită o statuie a domnitorului Mihai Viteazul.
Continuator al tradiţiilor Batalionului 1 Tiraliori, înfiinţat în anul 1860, Regimentul 30 Gardă „Mihai Viteazul” este o unitate emblematică a Armatei României care execută ceremonii militare, precum şi misiuni de pază şi apărare a unor obiective speciale.

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii