Teatrul Metropolis, la M.Ap.N., cu ocazia Zilei internaţionale a femeii

07 Mar, 2016 17:09
ZIUA de Constanta
1745
Marime text
Cu prilejul Zilei internaţionale a femeii, actorii Teatrului Metropolis au prezentat astăzi, 7 martie, pentru doamnele şi domnişoarele din Ministerul Apărării Naţionale, spectacolul „Bădăranii”, de Carlo Goldoni, în regia lui Dan Tudor.
Evenimentul special, la care au fost prezenţi ministrul apărării naţionale, Mihnea Motoc, şi secretarul de stat Otilia Sava, a fost organizat la sediul instituţiei de Fundaţia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruinţă”, cu sprijinul Ministerului Apărării Naţionale şi al Teatrului Metropolis.
Din distribuţia spectacolului au făcut parte mari actori ai scenei româneşti precum Mircea Albulescu, Costel Constantin, Gheorghe Visu, Eusebiu Ştefănescu, Adriana Trandafir, Cecilia Barbora, Gabriela Popescu, Miriam Rizea, Adrian Anghel, Sergiu Flesner, Alexandru Stanciu, Horia Muntean, Walid Elleathey şi Dan Apăvăloaiei, în scenografia semnată de Corina Gramoşteanu.
Evenimentul a fost susţinut de “Amazon”, “AnaPan”, “RCS&RDS” şi de Asociaţia consilierilor juridici „Fidelis Regis”.
* * *
În prezent, 17 la sută din personalul Armatei României este reprezentat de femei, care activează, cu preponderenţă, în domeniile medicină militară, logistică, comunicaţii şi informatică, financiar-contabil, aviaţie, infanterie, marină, rachete şi artilerie antiaeriană.
La nivelul personalului militar, 4,6 procente sunt femei, iar peste 40 dintre ele iau parte la misiuni NATO, UE, ONU sau OSCE în teatrele de operaţii din Afganistan, Balcanii de Vest, Republica Democratică Congo, Coasta de Fildeş şi Georgia.
Secţia Presă

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii