MCSI a obtinut finantarea unui proiect aplicat direct la Comisia Europeană
MCSI a obtinut finantarea unui proiect aplicat direct la Comisia EuropeanăMCSI a aplicat pentru obținerea finanțării acestui proiect la data de 1 septembrie, 2009 în cadrul apelului destinat Prevenirii, pregătirii și managementului consecințelor unui act terorist și altor riscuri de securitate - Action Grants CIPS 2009 II și a primit confirmarea acceptării proiectului la începutul acestui an.
Proiectul se va desfășura pe o perioadă de 22 de luni și presupune elaborarea unui studiu pentru dezvoltarea unui sistem european de protecţie împotriva atacurilor cibernetice masive asupra infrastructurilor critice de IT&C, efectuate prin intermediul rețelelor publice, ale furnizorilor de Internet, ale băncilor, etc. - fie că ne referim la rețele guvernamentale, ale unor companii private sau ale altor entități instituționale.
Rezultatul va consta dintr-un model integrat care va fi propus tutror furnizorilor de servicii electronice din UE. Obiectivele specifice ale proiectului ECIS sunt: promovarea și susținerea coordonării și cooperării comunitare, precum și derularea unor exerciții comune utilizând diverse scenarii pentru a crește eficiența în domeniul protecției infrastructurilor critice.
Semnificația proiectului este subliniată de faptul că problematica protecției infrastructurilor critice este o prioritate atât la nivel european cât și național, o dovadă în acest sens fiind numărul impresionant al partenerilor implicați în derularea proiectului: Ministerul Administratiei şi Internelor, Ministerul Apărării Naţionale, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Telecomunicații Speciale, importante companii de comunicații, cum sunt TELETRANS, ROMTELECOM, Vodafone, al treilea cel mai mare furnizor de internet din țară - INES Grup, companii de securitate IT, cum sunt Provision, Bitdefender sau Best Internet Security, precum și ONG-uri de profil - Asociaţia Naţională a Internet Service Providerilor din România sau ARNIEC/RoEduNet.
Echipa de proiect este condusă de conf. univ. dr. Mireille Rădoi, Director CERT-RO.
Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) este instituția care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicațiilor electronice și audiovizuale, serviciilor poștale, tehnologiei informației și în domeniul serviciilor societății informaționale și ale societății bazate pe cunoaștere din România. Pentru mai multe detalii despre activitatea MCSI vizitați www.mcsi.ro.
Biroul de Presă al Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp