Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
//
21:44 22 12 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

MCSI finanteaza prin fonduri comunitare implementarea a 34 de servii online de catre ONRC

ro

15 Jun, 2010 15:01 928 Marime text

MCSI finanţează prin fonduri comunitare implementarea a 34 de servii online de către ONRC
 
Bucureşti, 14 iunie, 2010. MCSI-OPISI* finanţează, prin fonduri structurale, implementarea proiectului Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC), denumit „Servicii on-line (de e-guvernare) oferite de ONRC pentru comunitatea de afaceri prin intermediul unui portal dedicat”. Contractul de finanţare aferent a fost încheiat în data de 31 iulie 2009.
Proiectul are valoarea totală eligibilă de 51,9 milioane lei, din care va fi acordată finanţare nerambursabilă în cuantum de 21,5 milioane lei.
Proiectul „Servicii on-line (de e-guvernare) oferite de ONRC pentru comunitatea de afaceri prin intermediul unui portal dedicat” îşi propune:

Ø Accesul cetăţenilor, al mediului de afaceri şi al administraţiei publice la 34 servicii publice online prin intermediul unui portal dedicat, dintre care 24 servicii publice online vor fi nou create în cadrul proiectului;
Ø Creşterea numărului de utilizatori ai serviciilor publice online oferite de ONRC; se estimează un ritm anual de creştere de 5% a numărului de utilizatori în perioada ulterioară implementării proiectului, atingându-se un procent de 25% în al cincilea an de funcţionare;
Ø Eficientizarea fluxului de informaţii în relaţiile cu instituţiile avizatoare şi cele guvernamentale cu care ONRC are încheiate protocoale de colaborare – 16 instituţii publice vor beneficia de reducerea timpului necesar obţinerii informaţiilor din Registrul Comerţului Central Computerizat – RCCC – conform acordurilor inter-instituţionale încheiate;
Ø Creşterea gradului de instruire a personalului ONRC, în vederea utilizării noii infrastructuri IT&C implementate, avându-se în vedere pregătirea în acest sens a unui număr de 100 persoane, atât la nivel central cât şi local;
Ø Implementarea unui serviciu de plăţi online (e-payment) pentru gestionarea completă a serviciilor electronice comerciale oferite de ONRC, asigurându-se cel mai înalt nivel de sofisticare al noului sistem informatic;
Ø Implementarea unei infrastructuri IT&C moderne, care să deservească în mod optim derularea activităţilor specifice ONRC (ex.: creşterea performantelor şi securităţii sistemului, monitorizarea sistemului informatic etc.), vizându-se dotarea cu infrastructură IT&C modernă a celor 43 de zone în care ONRC oferă servicii publice – se vor achiziţiona 384 echipamente hardware IT şi software aferent.
Implementarea proiectului va îmbunătăţi semnificativ relaţia dintre cetăţeni şi ONRC, prin creşterea transparenţei activităţii desfăşurate, prin asigurarea coerenţei şi preciziei prelucrării datelor, prin reducerea timpului de circulaţie a documentelor în interiorul sistemului, datorită fluxurilor electronice de documente şi introducerii verificărilor digitale. De asemenea, se va ameliora  capacitatea de prelucrare şi stocare a datelor, se va îmbunătăţi securitatea informaţiilor din baza de date şi a accesului la aplicaţiile sistemului, şi se vor reduce timpii de actualizare a bazei de date centrale.
Mai mult, portalul de servicii online, rezultat al acestui proiect, va avea în vedere şi posibilitatea interoperabilităţii cu sistemul juridic, urmând să comunice în viitor datele referitoare la firmele care sunt în procedură de faliment, înregistrate în instanţe.
Proiectul urmează a se implementa în 24 de luni de la data semnării contractului de finanţare, în prezent acesta aflându-se în stadiu avansat de implementare. ONRC, în calitate de beneficiar al finanţării, se află în faza de execuţie a contractelor de achiziţie publică încheiate pentru realizarea activităţilor specifice proiectului. După implementare, cele 34 de servicii online vor fi integrate în platforma e-România.

*Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI), prin Organismul Intermediar pentru Promovarea Societăţii Informaţionale (OIPSI), sprijină – prin intermediul operaţiunii 3.2.1 „Susţinerea implementării de soluţii e-guvernare şi asigurarea conexiunii la broadband acolo unde este necesar”, din cadrul Programului Operaţional Sectorial „Creşterea Competitivităţii Economice”, Axa prioritară 3 „TIC pentru sectoarele public şi privat” – dezvoltarea serviciilor oferite de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.
Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) este instituţia care are rolul de a realiza politica Guvernului în sectoarele comunicaţiilor electronice şi audiovizuale, serviciilor poştale, tehnologiei informaţiei şi în domeniul serviciilor societăţii informaţionale şi ale societăţii bazate pe cunoaştere din România. Pentru mai multe detalii despre activitatea MCSI vizitaţi www.mcsi.ro.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii