Noi proiecte vor putea primi finanţare prin POR, în urma deciziei Comitetului de Monitorizare

19 Jun, 2014 19:48
ZIUA de Constanta
1141
Marime text
Comitetul de Monitorizare a Programului Operaţional Regional 2007-2013 (CMPOR) a aprobat astăzi ca sumele rămase disponibile la nivelul regiunilor să fie utilizate pentru finanţarea unor noi proiecte. Sumele disponibile provin din economii rezultate din implementarea proiectelor deja finalizate (valoare efectivă de implementare mai mică decât valoarea estimată iniţial), din creanţe bugetare şi din rezilierea unor contracte de finanţare.
Viceprim-ministrul Liviu Dragnea, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a precizat: „Se are în vedere contractarea proiectelor care pot fi identificate şi implementate până la 31 decembrie 2015, în cadrul axelor prioritare de la nivelul tuturor regiunilor. Aceasta ar putea avea ca rezultat ajustarea alocărilor regionale. Cadrul legal existent permite statelor membre această flexibilitate în utilizarea resurselor alocate, în aşa fel încât, fără a fi necesară aprobarea Comisiei Europene, cel mult 10 procente din fonduri să le putem realoca altor axe prioritare din cadrul POR, cu condiţia respectării sumei maxime din FEDR aprobate prin decizia Comisiei Europene”.
Decizia are ca scop atingerea unui grad maxim de absorbţie a resurselor financiare ale Programului Operaţional Regional 2007 – 2013.
Tot astăzi, CMPOR a aprobat Raportul Anual de Implementare al programului pe anul 2013, au fost prezentate rezultatele actuale ale pogramului şi au fost luate alte măsuri pentru eficientizarea POR.
„Anul 2013 a fost unul caracterizat de o intensificare a procesului de finalizare fizică şi financiară a proiectelor din POR. Am ajuns la un grad de absorbţie, la sfârşitul lunii mai 2014, de peste 52%, iar cu cererile de plată care sunt în lucru putem ajunge la 54%. Trebuie, însă, să ne uităm cu atenţie la celelalte categorii de întârzieri la nivelul proiectelor. De aceea, vreau să se pună accent foarte mult pe o modalitate prin care şi Autoritatea de Management, dar şi personalul de la Agenţiile de Dezvoltare Regională să meargă, în perioada imediat următoare, direct pe teren, la fiecare beneficiar cu întârzieri, să vadă care sunt cauzele şi cum putem să îi sprijinim. Am cerut şi colegilor din minister, nu are rost să stăm în birouri în această perioadă. Trebuie să intervenim cu orice măsură legală, sau dacă e nevoie să modificăm vreo procedură, pentru ca ţinta noastră de absorbţie de 100% la finalul lui 2015 să fie atinsă.”, a declarat Liviu Dragnea.
Koen Delanghe, manager de program în cadrul DG Regio al Comisiei Europene, a apreciat că programul a înregistrat rezultate foarte bune şi foarte clare în ultimii ani: „Aş vrea să vă felicit pentru aceste rezultate, am văzut rezultate tangibile care au contribuit la dezvoltarea regională a României. Totuşi, trebuie să fim atenţi în continuare, mai avem încă jumătate din fonduri de cheltuit. De aceea, trebuie să facem un apel foarte puternic către toţi cei implicaţi în implementarea proiectelor, mai ales cei care au întârzieri, să facă toate eforturile pentru a le vedea finalizate. Sunt mulţumit de faptul că aţi făcut un apel către toate părţile implicate să meargă pe teren, să vadă care sunt cauzele întârzierii la proiectele cu probleme, ca să poată fi remediate.”
* * *
Programul Operaţional Regional este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi are un buget total de 4,84 de miliarde de euro, din care 3,96 de miliarde provin din Fondul European de Dezvoltare Regională, diferenţa fiind contribuţia naţională (de la bugetul de stat şi bugetele locale). Până în prezent, în cadrul POR au fost încheiate contracte de finanţare pentru 3.815 proiecte, în valoare de 4,26 de miliarde de euro, reprezentând 106,1% faţă de alocarea POR, dintre care peste 1.100 în perioada mai 2012-mai 2014. Dintre acestea, 2.312 de proiecte POR sunt deja finalizate.
Comitetul de Monitorizare al Programului Operaţional Regional (CMPOR) este structura naţională de tip partenerial, fără personalitate juridică, cu rol decizional şi strategic în procesul de implementare a Programului Operaţional Regional 2007-2013. El are rolul de a asigura eficacitatea şi calitatea implementării programului.
Serviciul Comunicare

Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii